“Chiar Nicuşor Dan a spus că aceste alegeri sunt despre valori. Eu nu pot sta pe margine şi să constat că în ultima perioadă se adună informaţiile publice, anchetele de presă privitoare la personajul cel mai apropiat de domnul Nicuşor Dan, care se numeşte Matei Păun. Domnul Păun are la vedere legături profunde cu spaţiul estic, cu Rusia, cu Belarus, cu investiţii de acolo. Mai mult, s-a pronunţat constant în favoarea regimului Putin. (…) Nu am văzut niciun fel de răspuns din partea lui Nicuşor Dan privitor la implicarea domnului Matei Păun în campania dânsului de acum şi din trecut. (…) Cred că bucureştenii au tot dreptul să ştie dacă în campania lui Nicuşor Dan există persoane cu legături în Federaţia Rusă, cu legături de bani, cu legături de prietenii”, a afirmat Burduja, la o conferinţă de presă organizată în Parcul Izvor.
El a mai susţinut că Nicuşor Dar nu acceptă o dezbatere pentru a nu da un răspuns la aceste informaţii.
“Deci, îi solicit imperativ să clarifice, în termenul cel mai scurt, pentru toţi bucureştenii, toată finanţarea campaniei dânsului, legăturile pe care le are cu orice persoană afiliată cu Federaţia Rusă, de unde au venit bani. Ştim că pe outdoor a cheltuit undeva la 180.000 euro, spune dânsul, experţii spun că mult mai mult. Ştim că domnul Matei Păun i-a negociat contractul pentru spaţiile outdoor cu o companie de care este dânsul legat. Toate lucrurile astea sunt reliefate în anchetele jurnaliştilor. (…) Au făcut un calcul doar la vedere decât a cheltuit domnul Nicuşor Dan pe online. Deci, în ultimele şapte zile, discutăm de 90.000 lei şi în ultimele 30 de zile discutăm de 364.000 lei, care se adaugă la aproape 1 milion lei. Asta este doar ce a cheltuit dânsul oficial, pe persoană fizică, ca Nicuşor Dan. Este candidat independent, nu are alte surse, trebuie să ne explice de unde au venit bănuţii – 1,3 milioane lei, aproape 1,4 milioane lei”, a spus Sebastian Burduja.
Sursa: Realitatea Din PNL