Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a semnat un protocol de colaborare cu partidul REPER, care îl va susține la Primăria Capitalei. Pentru Ciucu este o lovitură cu un simbolism politic aparte, cei din REPER fiind oameni plecați din USR și au ales să susțină candidatul PNL, nu pe Cătălin Drulă, cadidatul USR.

”Astăzi vom semna un protocol de colaborare între mine și partidul REPER, un partid care a făcut o figură foarte bună la alegerile locale de anul trecut și cu care îmi doresc o colaborare pe termen mai lung.

M-am întâlnit cu membrii REPER, a fost discuție foarte bună, despre principii, despre guvernanța Bucureștiului. Mă bazez pe REPER pentru că au expertize în zona care îmi sunt complementare mie și echipei mele și este efectiv o zi foarte importantă pentru noi. Le mulțumesc că au decis să mă susțină în această campanie electorală”, a explicat Ciprian Ciucu.

În ultimul sondaj CURS, cei de la REPER se aflau la 2% în sondajele pentru Primăria Capitalei. Având în vedere că ne putem aștepta la o cursă strânsă, orice procent va conta în bătălia finală.

Partidul REPER susține candidatura lui Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, pentru funcția de Primar General al Municipiului București la alegerile din 7 decembrie 2025.

Bucureștiul se confruntă cu probleme urgente legate de mobilitate, infrastructură, calitatea aerului, termoficare, protecție socială, digitalizare și planificare urbană. Capitala are nevoie de un primar care să cunoască mecanismele unui oraș precum Bucureștiul și care să fie capabil să livreze rezultate concrete. În ultimii ani, Ciprian Ciucu a demonstrat, în sectorul 6, că poate transforma o administrație care nu a lucrat pentru cetățeni într-una funcțională, profesionistă și orientată către rezultate.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentANAF va cere azi sechestru pe vila în care locuiesc soții Iohannis
Articolul următorCiprian Ciucu: Nu îi cer lui Cătălin Drulă să se retragă, îmi doresc o competiţie care să meargă până la capăt