Cătălin Predoiu, ministrul de interne,a participat, în data de 20 iulie, la reuniunea informală a Consiliului JAI, care a avut loc la Logroño, Spania.

Pe agendă au figurat teme importante precum combaterea criminalității organizate, lupta împotriva traficului de droguri și gestionarea situațiilor migratorii excepționale.

”În cadrul discuțiilor am subliniat necesitatea unor măsuri urgente unitare și eficiente pentru a contracara distribuția de droguri prin intermediul internetului și platformelor sociale, dar și pentru a preveni creșterea consumului de droguri în rândul copiilor și tinerilor.

De asemenea, am discutat despre importanța cooperării dintre statele membre ale UE, Ucraina și Moldova, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Am subliniat relația strânsă pe care România o are cu Republica Moldova și am reafirmat angajamentul nostru în reducerea riscurilor la adresa securității interne în regiune.

În contextul reuniunii, am avut și o serie de întrevederi bilaterale cu omologii din Bulgaria, Suedia, Germania, Finlanda, Slovenia și, bineînțeles, Spania. În cadrul întâlnirilor am abordat subiecte de interes comun, evidențiind obiectivele României, pe palierul afacerilor interne.

Totodată, în cadrul acestor discuții am convenit, pentru perioada următoare, și o serie de vizite si discuții bilaterale aprofundate cu Bulgaria, Germania, Olanda si Slovenia.” a declarat ministrul pe pagina sa de Facebook.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPreședintele PNL Neamț George Lazăr anunță realizarea unei piețe moderne în Roznov
Articolul următorToți primarii USR au aplicat pentru bani prin ”Anghel Saligny”. Ministerul Dezvoltării, Adrian Veștea: ”Şi mi se pare normal”