Rareș Bogdan: ”E un examen pentru România, pentru statul român, dacă se dovedeşte un...
Vorbind despre anunţul OMV privind intenţia de a nu plăti taxa de solidaritate, Rareș Bogdan a declarat, că este un examen pentru statul român, dacă se dovedeşte slab sau puternic
Ciucă: Războiul nu s-a încheiat, iar noi vom continua să oferim sprijinul nostru Ucrainei...
Ciucă: Războiul nu s-a încheiat, din păcate, iar noi vom continua să oferim sprijinul nostru Ucrainei şi refugiaţilor. Trebuie să avem o abordare orientată pe măsuri de integrare temporară sau pe termen mediu şi lung
Vin cardurile de energie pentru persoanele defavorizate! Când se vor putea plăti facturile
Cardurile de energie pentru persoanele defavorizate urmează a fi distribuite de la 1 februarie, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene
7 LEGI importante, promulgate de Iohannis. Impactul avut asupra populației
Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai șapte decrete privind promulgarea unor legi, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat. Printre acestea se numără și cea potrivit căreia abonamentele la sala de fitness pe care firmele vor putea să le ofere angajaților vor fi neimpozabile și deductibile în limita a 400 euro/an pe fiecare angajat.
Ciucă, întrevedere cu ambasadorii Cehiei şi Slovaciei, la Palatul Victoria. Bucureștiul a primit noi...
Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorii în România ai Republicii Cehe, Halka Kaiserova, și Republicii Slovace, Karol Mistrik, la care a participat și reprezentantul minorității cehe și slovace în Parlamentul României, Adrian Miroslav Merka, anunță Guvernul României, într-un comunicat.
Nicolae Ciucă: “În 2023, peste 2,4 milioane de români vor primi sprijin 250 de...
Nicolae Ciucă a enumerat măsurile de sprijin pentru categoriile vulnerabile pentru acest an
Nicolae Ciucă: O guvernare responsabilă este aceea care are grijă de toţi cei aflaţi...
Premierul Nicolae Ciucă a enumerat măsurile de sprijin pentru categoriile vulnerabile pentru acest an, menţionând că Guvernul va continua să acceseze fondurile europene în acesr sens. ”O guvernare responsabilă este aceea care are grijă de toţi cei aflaţi în nevoie, prin cele mai rapide şi eficiente modalităţi, fără a destabiliza însă bugetul statului şi fără a stopa investiţiile”, a subliniat el.
Ajutorul pentru energie ajunge abia la finalul iernii. Voucherele nu acoperă facturile uriașe –...
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a clarificat cum vor putea intra românii în posesia cardurilor pentru energie
Ministrul Boloș despre pensiile speciale “obraznice”: “Într-un fel sau altul această problemă trebuie rezolvată”...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă, referindu-se la ceea ce numeşte ”pensiile obraznice”, că oficialii Comisiei Europene le vor avea în continuare în vedere. ”Într-un fel sau altul această problemă trebuie rezolvată, pentru că discutăm de interesul şi stabilitatea financiară a României”, consideră ministrul.
Mesajul premierului Nicolae Ciucă, de Anul Nou: „Împreună am trecut prin provocări greu de...
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj pentru români la intrarea în noul an.























