SOLUȚII LIBERALE PENTRU ROMÂNI: SPRIJIN ȘI BONIFICAȚII PENTRU CEI CARE ÎȘI PLĂTESC DATORIILE LA...
Liberalii anunță o serie de măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, care vor aduce în același timp și bani la buget, prin colectarea restanțelor.
RAREȘ BOGDAN: ÎNTÂLNIREA COALIȚIEI A FOST ÎN INTERESUL ROMÂNIEI
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a explicat că întâlnirea coaliţiei de joi a fost în interesul României şi că liderii politici s-au văzut nevoiţi să lase deoparte problemele de ordin politic.
VICEPREŞEDINTELE PNL ROBERT SIGHIARTĂU: ILIE BOLOJAN AR FI O PROPUNERE BUNĂ DE PREMIER
Vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău consideră că Ilie Bolojan ar fi o propunere bună de premier, însă a calificat drept "truc politic" pentru atragerea de voturi afirmaţia preşedintei USR, Elena Lasconi, potrivit căreia opţiunea sa pentru postul de prim-ministru ar fi fostul secretar general al liberalilor.
PNL, PARTIDUL CARE A INIȚIAT, DE FAPT, CREȘTEREA PRAGULUI DE IMPOZITARE PENTRU PENSII
Liberalii sunt cei care au propus anul trecut majorarea pragului pentru neimpozitarea pensiilor la 3000 lei. Proiectul a fost inițiat de fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan. Este vorba despre PLx nr.22/2023 și presupune modificarea art.100 alin.(1) din Legea nr.227/2015.
MINISTERUL DEZVOLTĂRII: PLĂŢI DE PESTE 80 DE MILIOANE LEI PENTRU PROIECTE DIN PROGRAMUL ”ANGHEL...
Pentru Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" a fost plătită suma de 76.641.961,36 lei
SEBASTIAN BURDUJA (PNL): ROMÂNII NU VOR TREMURA NICI DE FRIG, NICI DE FRICA FACTURILOR,...
România și-a îndeplinit ținta de stocare a gazelor pentru iarnă cu mai mult de două luni înainte de termen, anunță ministrul liberal al Energiei.
PREȘEDINTA COMISIEI EUROPENE, ASIGURĂRI PENTRU EUROPARLAMENTARII LIBERALI: POLITICA DE COEZIUNE VA RĂMÂNE UN PILON...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a asigurat pe europarlamentarii liberali Daniel Buda și Dan Motreanu în legătură cu faptul că politica de coeziune va rămâne un pilon esențial al integrării europene. Astfel, președinta Comisiei Europene a dat asigurări privind fonduri europene importante de care va beneficia România.
MINISTRUL ADRIAN VEȘTEA A PARTICIPAT LA DESCHIDEREA ȘEDINȚEI DIRECTORILOR GENERALI AI AEROPORTURILOR DIN ROMÂNIA
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a participat la deschiderea Ședinței Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România, un eveniment important care reunește specialiști și lideri din industria aviatică.
CREȘTEREA PENSIILOR. PNL ANUNȚĂ CĂ ”PESTE 90.000 DE PENSIONARI VOR IEŞI DIN CATEGORIA PENSIEI...
Partidul Naţional Liberal anunţă că pensiile vor creşte în medie cu 27%, începând din această toamnă iar peste 90.000 de pensionari vor ieşi din categoria pensiei minime.
NICOLAE CIUCĂ, DESPRE AJUTORUL DE STAT PENTRU COMPANIA CARE VA PRODUCE ANVELOPE LA ORADEA:...
Comisia Europeană a aprobat o măsură de ajutor în valoare de 99,5 milioane euro notificată de România pentru înființarea în Oradea a unei noi fabrici cu zero emisii de dioxid de carbon destinată producției de anvelope pentru autoturisme. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a salutat decizia pe pagina sa de socializare, și a subliniat contribuția sa la această investiție semnificativă în România.





















