Ministerul Educației a anunțat câți elevi din România vor lua burse de merit

0
Un număr de 459.883 de elevi vor lua burse de merit, iar 736.635 burse sociale, a informat, vineri, Ministerul Educaţiei. De bursa de excelență olimpică I vor beneficia 170 de elevi, 2750 de elevi vor primi bursa de excelență olimpică II, iar bursa tehnologică vor lua 82.512 de elevi. Bursa pentru încurajarea participării la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar pentru mamele minore are 731 de beneficiare.

Ciucă: România are o perspectivă de evoluţie economică ce îi va permite să depăşească...

0
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă este, în continuare optimis. Fostul premier a afirmat astfel că, potrivit cifrelor pe care le-au difuzat agenţiile de rating, România are o perspectivă de evoluţie economică ce îi va permite în 2025 să depăşească Polonia ca PIB, după ce în 2022 am depăşit Ungaria. ”Acest lucru trebuie să ne dea încredere în noi înşine, înseamnă că vom putea să creştem şi să ne consolidăm”, a arătat liderul PNL.

Gorghiu anunţă noi măsuri legislative privind detenţia, pentru descurajarea traficului de droguri în penitenciare

0
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, în contextul anchetei derulate de DIICOT care vizează trafic de droguri în Penitenciarul Jilava, că o propunere de modificare a legislaţiei în aşa fel încât depistarea substanţelor psihotrope să poată fi făcută mai lesne

Alina Gorghiu, întâlnire cu Laura Codruţa Kovesi: „Sprijinim în continuare activitatea EPPO”

0
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO), în marja reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

Ciucă, despre PIB-ul României, care l-a depășit pe cel al Ungariei: Este posibil să...

0
"La sfârşitul lui 2022, PIB-ul a fost aproape 300 de miliarde. Dacă a fost 300 de miliarde, iar pentru anul acesta există o perspectivă de 330 de miliarde, eu îmi asumasem atunci ca obiectiv guvernamental, indiferent cine va fi la guvernare, ca în 2027 România să depăşească un PIB de 500 de miliarde de euro, ceea ce este foarte posibil", a declarat, joi, Nicolae Ciucă.

Ministerul Educației, clarificări privind acordarea burselor. Elevii care vor primi 3.000 de lei

0
Ministerul Educației, clarificări privind acordarea burselor. Elevii care vor primi 3.000 de lei

Teleorman: Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adrian Ioan Veştea a efecuat o vizită...

0
Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman, anunță că ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adrian Ioan Veștea a efectuat o vizită de lucru în județ cu deplasări la mai multe obiective finanțate prin CNI și s-a încheiat cu o ședință la care au participat edilii teleormăneni.

Cluj-Napoca: Primarul Emil Boc a semnat contractul de finanțare în valoare de peste 1...

0
Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a semnat împreună cu dl Ministru Adrian Veștea, contractul de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții: ”Modernizare sistem rutier în ampriză existentă a străzii Sergiu Celibidache”.

Europarlamentarul Dan Motreanu: România a primit încă 2,76 miliarde de euro prin PNRR

0
Dan Motreanu, europarlamentarul PNL, anunță că România a primit încă 2,76 miliarde de euro prin PNRR. Comisia Europeană a efectuat a doua plată către țara noastră în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.