Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat miercuri, înainte de şedinţa coaliţiei, că nu înţelege de ce statul român trebuie să “penalizeze” cu o taxă companiile multinaţionale, în condiţiile în care acestea au plătit în avans la bugetul de stat în condiţii de criză, “când economia a fost închisă”.
“Ştiţi foarte bine că există o directivă care va creşte impozitarea companiilor în toată lumea la 15%, o directivă care cred că va fi din 2023. Ceea ce nu văd eu, şi aici e vorba de principiu, în perioada aceasta de criză 2020-2021, să ştiţi că aceste companii pe care noi astăzi vrem să le penalizăm prin această taxă au plătit şi în avans în aprilie 2020, pentru a avea noi bani la buget, când economia a fost închisă. Nu au fost alte companii, nu a venit nimeni cu bani de acasă (…) şi au fost companii multinaţionale, aceste companii care au plătit bani în avans la buget tocmai pentru a avea bani să plătim pensii şi salarii. Eu cred că nu este un comportament normal din partea statului român să vină astăzi să penalizeze aceste companii pentru că nu am înţeles de ce. Care ar fi destinaţia acestor surse şi de ce ar trebui să facem acest lucru acum. Aştept în continuare explicaţii, vedem, discutăm cu mediul de afaceri. Cel mai bine aşa ar trebui făcute lucrurile, să discutăm cu mediul de afaceri şi să ştiţi că mediul de afaceri este înţelegător (…), lucrurile se pot face, dar trebuie să discuţi cu cei pe care vrei să-i penalizezi”, a precizat Cîţu, la Palatul Parlamentului.
Sursa: Realitatea Din PNL