PNL îşi asumă un angajament ferm – până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o întâlnire cu aproape 2.000 de cadre didactice.

”La întâlnirea din această seară, alături de aproape 2.000 de cadre didactice, am reafirmat un adevăr simplu: viitorul României depinde de calitatea educaţiei, iar o educaţie de calitate începe cu profesorii! Prea des am auzit că cea mai bună investiţie este în educaţie. Eu spun şi mai clar: această investiţie trebuie să însemne investiţia în profesori. PNL îşi asumă un angajament ferm: până în 2028, salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate”, a declarat preşedintele PNL, candidat la prezidenţiale, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, profesorii sunt fundamentul unui viitor mai bun, iar finanţarea unei educaţii de calitate începe cu salariile lor.

”Aceasta este promisiunea noastră pentru a motiva şi respecta cadrele didactice şi pentru a oferi Educaţiei locul pe care îl merită”, a precizat liderul liberal. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ, ÎN MIJLOCUL PROFESORILOR. CE PROMISIUNE LE-A FĂCUT CADRELOR DIDACTICE
Articolul următorSOCIOLOGUL CĂTĂLIN STOICA: NICOLAE CIUCĂ ARE CELE MAI MARI ȘANSE SĂ INTRE ÎN TURUL 2