Consilierii municipali se întrunesc în ședință joi, de la ora 10:00, iar pe ordinea de zi figurează proiecte care vizează majorarea prețului la călătoriile cu STB, precum și desființarea a patru instituții și dizolvarea unei companii municipale.

Prețul unei călătorii metropolitane urmează să crească de la 3 la 5 lei, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în ședința CGMB.

Sunt prevăzute următoarele tarife: două călătorii – 10 lei, zece călătorii – 40 de lei, abonament/24 ore – 14 lei, abonament/72 ore – 30 de lei, abonament/7 zile – 45 de lei, abonament/1 lună – 100 de lei, abonament redus 50%/1 lună – 50 de lei, abonament/ 6 luni – 500 de lei, abonament/12 luni – 900 de lei, călătorie la tarif special – supra-taxa – 200 de lei.

Consilierii municipali vor dezbate și un proiect care prevede achiziționarea de servicii de audit extern în vederea efectuării unei analize diagnostic pentru evaluarea situației financiare, operaționale și manageriale a STB și Termoenergetica.

Conform referatului de aprobare, ambele entități au acumulat datorii foarte mari către furnizori și către stat, datorii care “grevează bugetele celor două societăți și periclitează asigurarea continuității\” prestării celor două servicii publice.

Un număr de patru instituții urmează să își înceteze activitatea, iar o companie municipală va fi fi dizolvată. Este vorba despre Centrul Expo Arte, Centrul pentru Seniori, Centrul pentru Tineret, Centrul Cultural Lumina și Compania Municipală Imobiliara. Cele patru instituții își încetează activitatea și se desființează ca persoană juridică, iar activitatea și personalul vor fi transferate la alte instituții din subordinea municipalității.

Spațiul public situat la intersecția Străzii Ion Coravu cu Aleea Pan Halippa și cu Strada Tony Bulandra urmează să fie denumit Piața Ilie Ilașcu. Proiectul de hotărâre este inițiat de consilierii municipali de la PMP.

Un proiect inițiat de consilierii municipali USR Nicorel Nicorescu și Naomi Reniuț prevede încheierea unui protocol între Municipiul București, Guvern, Camera Deputaților, Senat, Academia Română, Metrorex și Patriarhia Română pentru realizarea în parteneriat a unui proiect de regenerare urbană în zona Dealul Arsenalului – Uranus.

Zona este delimitată de Academia Română, Catedrala Națională, Palatul Parlamentului, Piața Constituției și Parcul Izvor. Protocolul de asociere prevede stabilirea cadrului general de colaborare și cooperare pentru pregătirea și realizarea în parteneriat a proiectului de regenerare urbană.

Pe ordinea de zi suplimentară ar putea fi introdus un proiect în baza căruia Capitala va candida pentru a găzdui Forumul Orașelor (Cities Forum) în anul 2027. Potrivit documentului, primarul general va fi împuternicit să depună, în numele Municipiului București, dosarul de candidatură pentru desemnarea orașului drept gazdă a evenimentului.

Prețul biletului pentru vizitarea Grădinii Zoologice ar urma să crească de la 15 la 20 de lei. De asemenea, vor fi supuse votului proiecte care vizează creșterea tarifelor practicate de Teatrul “Ion Creangă”, Muzeul Național al Literaturii Române și Teatrul “I. C. Nottara”. Pe de altă parte, familiile cu minimum trei copii urmează să beneficieze de o reducere de 50% din prețul integral al biletelor la Teatrul “Țăndărică”.

Primăria Capitalei va declanșa patru proceduri succesive de atribuire, la intervale de câte trei luni, pentru un număr total de 1.000 de autorizații taxi disponibilizate, dintre care 80 vor fi alocate pentru autovehicule adaptate transportului persoanelor cu dizabilități, prevede o altă propunere de pe ordinea de zi.

Anunțul privind declanșarea fiecărei proceduri de atribuire se va pubica pe site-ul PMB. Anunțul privind declanșarea primei proceduri de atribuire se va publica în termen de maxim zece zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Pensionare anticipată pentru români: CONDIȚIILE care trebuie îndeplinite

Articolul precedentCum a gafat Nicușor Dan la Focșani. Ion Cristoiu: “Nu se aștepta să fie huiduit de români”
Articolul următorAvocata-șpăgară Adriana Georgescu, REȚINUTĂ în această dimineață de DNA! Filmul denunțului: cum s-au trădat liberalii