Procentul persoanelor care nu supraviețuiesc virusului, mai mare în România decât media mondială, dar mult sub cea europeană.

De remarcat faptul că numărul persoanelor internate la ATI este corelat, firesc, cu creșterea numărului de cazuri active în România, În același timp, rata mortalității a scăzut semnificativ, numărul deceselor zilnice fiind acum comparabil cu cel din aprilie, chiar dacă sunt de două ori mai multe cazuri active (peste 14 mii) decât vârful atins în 29 aprilie (7.734), în condițiile în care la fel s-a dublat și numărul cazurilor grave.

Scăderea mortalității COVID-19 nu este însă nici inexplicabilă, nici neobișnuită, ea putând fi remarcată la nivel mondial, datorită îmbunătățirii schemelor de tratament.

Potrivit Worldometers, Rusia, Spania, Franța, Moldova și România au cele mai multe cazuri de pacienți în stare gravă cu coronavirus, internați la terapie intensivă (ATI):

  • Rusia
2.300
  • Spania
617
  • Franța
410
  • Moldova
 362
  • România
 353

La nivel mondial sunt peste 66 de mii de persoane în stare gravă și critică, adică puțin peste 1% din cele 5,7 milioane de cazuri active. În România 2,4% dintre persoanele care sunt purtătoare ale virusului în acest moment sunt tratate la ATI. 

În același timp însă, rata mortalității coronavirusului (decese/total infectări) este mai mare în România – 4,8%, față de media mondială de 3,9%, dar este mult mai mică decât în țările vestice (Belgia, Italia, Franța, Spania, UK) puternic afectate la începutul pandemiei și care au din această cauză o rată a mortalității de aproximativ 15%. Europa are însă cea mai îmbătrânită (și, deci, vulnerabilă) populație, dintre toate continentele. 

Ungaria este un caz special – cu doar 4.448 de cazuri declarate până ieri, a înregistrat până acum 596 de decese (13,5%), una dintre cele mai mari rate ale decesului din Europa.

SURSA: BIZIDAY

Articolul precedentAlegeri cu orice preț. Fie și al vieții. Cazul Franței
Articolul următorRaluca Turcan: Am plecat de la 400 de teste pe zi şi am ajuns la o capacitate de peste 20.000 de teste pe zi