USRPLUS și a găsit nașul cu Emil Boc. Este opinia exprimată de consultantul politic, Miron Mitrea, în emisiunea Culisele Puterii, pentru care primarul Clujului este “un politician extrem de versat”. Invitatul permanent al emisiunii de pe Realitatea Plus a remarcat regularitatea cu care USRPLUS lansează critici la adresa PNL. “Partidele aflate la guvernare se erodează. USRPLUS încearcă să mute șoarecii la PNL, ca să scape ei. Întâlnesc lideri ca Ludovic Orban care, nu din lipsă de experiență, dar ca șef de partid, trebuie să țină cont de alianță, de înțelegeri. Dar și luptători vechi, cum este Boc, care îl ia de cap pe Vlad Voiculescu și arată – Iată omul care nu și face treaba! Dacă cei de la USRPLUS nu vor avea inteligența să se înțeleagă cu PNL vor da peste mulți Boci! Probabil Emil Boc a prins ocazia să reintre în prima linie, reprezinta Clujul, un oraș important și pe primarii marilor orașe și va fi un adversar care va da de pământ cu începătorii de la USRPLUS. Boc l-a luat la întrebări pe ministrul Sănătății de ce nu și face treaba dacă s-a lăudat cu vaccinarea și le pasează primarilor treaba lui. Și ii spune că, dacă le dă responsabilitatea aleșilor locali, să le dea și banii necesari.. E clar că voi sunteți incompetenți și nu puteți face vaccinarea,, ii spune Emil Boc lui Vlad Voiculescu de la USRPLUS, facem noi, primarii, vaccinarea, dar alocați fondurile! Ieșirea lui Boc este foarte importantă mai ales pentru reașezarea taberelor din PNL. Înainte de toate, Emil Boc pune la punct conducerea PNL și experienta mea spune că politicianul care reușește, într un moment de criză, să-și pună la punct adversarii politici, strânge în spatele lui propriului partid”, a analizat invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii valențele politice ale criticilor la adresa ministrului Sănătății din partea primarului Clujului.
Rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie 2020 au fost sub așteptările echipei liberale, dar președintele PNL, Ludovic Orban, a reușit să păstreze guvernarea, chiar dacă împărțirea responsabilităților cu tabăra USRPLUS nu este liniștitoare Pe de alta parte, Miron Mitrea a semnalat încă de la finele lui 2020 repoziționări interesante ale fostei tabere democrate din PNL care, culminează acum cu ieșirea la rampă a fostului premier din perioada mandatului prezidențial al lui Traian Băsescu.
Sursa: Realitatea Din PNL