Duminică seara, în pasa dintre emisiunile Culisele Statului Paralel și Culisele Puterii de la Realitatea PLUS, jurnalista Anca Alexandrescu a adus în prim-plan o informație importantă legată de viitorul politic al președintelui Klaus Iohannis. Aceasta a afirmat că președintele ar urma să candideze pe listele PNL la alegerile parlamentare, menționând că a făcut această predicție încă de miercuri, la începutul emisiunii sale.

Miron Mitrea, invitat în emisiunea Culisele Puterii, a confirmat această ipoteză, sugerând că președintele Klaus Iohannis ar dori să deschidă lista Partidului Național Liberal (PNL) la următoarele alegeri parlamentare. Potrivit lui Mitrea, Iohannis ar fi avut deja discuții în acest sens cu liderii PNL, convocându-i pentru a le face acest anunț.

„Domnule Mitrea, constat că gândim la fel. Ați confirmat și dumneavoastră că președintele Klaus Iohannis urmează să candideze pe listele PNL la parlamentare și că i-a chemat pe băieți să-i anunțe. Am spus asta încă de miercuri, la începutul emisiunii”, a spus Anca Alexandrescu.

 
 

Această posibilă candidatură definește și scenariul potrivit căruia Klaus Iohannis ar putea deveni premier după alegerile cruciale de la sfârșitul acestui an, zvon care a mai fost în trecut.

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ REVINE ÎN ZONELE AFECTATE DE INUNDAȚII, DUPĂ CE A FOST DESEMNAT OFICIAL CANDIDAT LA PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI
Articolul următorMINIȘTRII PNL, ÎMPREUNĂ CU LIDERUL PARTIDULUI, NICOLAE CIUCĂ, PREZENȚI ÎN GALAȚI. ACȚIUNI ÎN FORȚĂ, INTERVIN MINIȘTRII PREDOIU, BURDUJA, DECA ȘI FECHET