Ciolacu, șantaj la Ciucă cu Geoană. La nici 40 de ore de la închiderea urnelor pentru europarlamentare și locale, a început bătălia pentru candidatura la prezidențiale. 

De câteva săptămâni, liberalii au dat indicii că îl vor candidat pe președintele partidului, Nicolae Ciucă, la funcția de la Cotroceni. Nimic oficial nu a fost anunțat și nu este clar în acest moment dacă PNL ar vrea ca Ciucă să fie candidat comun al PSD-PNL sau nu.

De cealaltă parte, social-democrații au lăsat în mai multe rânduri să se înțeleagă că un partid de talia PSD, cel mai mare din România, nu-și poate permite să nu aibă candidat propriu la prezidențiale, scrie defapt.ro.

În același timp, însă, Marcel Ciolacu vizează continuarea mandatului de premier și după alegerile prezidențiale.

Rezultatul alegerilor locale, la care PSD a depășit PNL în ce privește numărul de poziții de primar și șef de CJ obținute, a ridicat temperatura la social-democrați.

Astfel, potrivit unor surse din PSD, Ciolacu l-a anunțat, marți, pe Ciucă de intenția social-democraților de a propune un candidat pentru Cotroceni pe care să-l susțină și PNL.

Cu alte cuvinte, PSD ar vrea să aibă candidat pentru șefia statului susținut în tandem de PSD și PNL.

În același timp, Ciolacu a reiterat că-și dorește și funcția de premier.

Șeful PSD a mers chiar mai departe: a amenințat că, dacă PNL nu acceptă acești termeni, social-democrații îl vor susține pe Geoană la prezidențiale.

Iar actualul secretar general adjunct al NATO ar fi promovat electoral în tandem cu Ciolacu, care ar urma să fie premier și după instalarea lui Geoană la Cotroceni.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentKievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace
Articolul următorCrin Antonescu îi taie speranțele lui Geoană: Nu cred că e varianta pentru prezidențiale