Eurodeputatul Dan Motreanu informează că, s-a propus, de către Comisia Europeană, a primului cadru juridic privind inteligență artificială cu scopul de a garanta siguranța și drepturile fundamentale ale cetățenilor și ale întreprinderilor.

“Noile norme vor fi aplicate direct în același mod în toate statele membre și urmează o abordare bazată pe riscuri:
Imagine
– Risc inacceptabil: vor fi interzise sistemele de IA considerate o amenințare clară la adresa siguranței, a mijloacelor de subzistență și a drepturilor persoanelor, precum sistemele care permit guvernelor să efectueze o evaluare a comportamentului social al cetățenilor – – – Risc ridicat: vor face obiectul unor obligații stricte sistemele de IA, care prezintă un grad ridicat de risc, precum:
-infrastructurile critice (de exemplu, transporturile), unde utilizarea IA ar putea pune în pericol viața cetățenilor;
-componentele de siguranță ale produselor (de exemplu, aplicațiile IA utilizate în chirurgia robotică);
-activitatea de asigurare a respectării legii care poate aduce atingere drepturilor fundamentale ale cetățenilor (de exemplu, evaluarea fiabilității probelor);
– Risc limitat: sisteme de IA, cum ar fi roboții de chat, unde utilizatorii ar trebui să fie conștienți de faptul că interacționează cu un aparat, astfel încât să aibă posibilitatea de a lua decizia dacă să folosească în continuare respectivul sistem, fie să renunțe la serviciile acestuia.
– Risc minim: Propunerea legislativă nu intervine în domenii precum jocurile video bazate pe IA sau filtrele antispam, întrucât aceste sisteme de IA prezintă un grad de risc foarte redus. Marea majoritate a sistemelor de IA se încadrează în această categorie.
Autoritățile naționale cu competențe în supravegherea pieței vor trebui să asigure respectarea noilor norme în statele membre. Acestea vor fi sprijinite prin înființarea unui Comitet european pentru inteligența artificială”, explică Motreanu. 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentLudovic Orban în Mehedinți. Viitorul județului, de importanță națională, tema discuților
Articolul următorLudovic Orban în Mehedinți. Viitorul județului, de importanță națională, tema discuților