Deputatul Ben-Oni Ardelean şi-a dat demisia din grupul parlamentar PNL.
„Subsemnatul Ben-Oni Ardelean, deputat ales în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş, membru al Grupului parlamentar al PNL, prin prezenta vă aduc la cunoştinţă faptul că (…) îmi încetez activitatea în cadrul grupului parlamentar al PNL”, potrivit demisiei prezentată în Parlament.
El a lansat platforma politică „Mişcarea Speranţei˝.
„Mişcarea Speranţei este o platformă politică creată pentru a coagula forţe politice şi entităţi, din dorinţa de a prezenta românilor un proiect de ţară realist şi competitiv, capabil să redea încrederea în respectarea demnităţii şi speranţa că lucrurile pot evolua, printr-un leadership competent, în direcţia bună”, anunţa pe Facebook Ardelean.
Sursa: Newsinn