Deputatul PNL Gheorghe Pecingină a anunţat că, pentru a elimina “suprataxarea” contractelor individuale de muncă a depus la Comisia de muncă, amendamente la Codul fiscal şi Legea privind fondurile de pensii administrate privat.

“Am depus, alături de colegii mei liberali, amendamente la proiectul de lege 35/2022, în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, care au rolul de a oferi un sprijin real şi efectiv angajaţilor prin eliminarea suprataxării contractelor individuale de muncă, dar şi de a oferi o mai mare sustenabilitate Pilonului II de pensii”, a scris, marţi, Gheorghe Pecingină, pe Facebook.

El a explicat că primul amendament modifică Legea privind Codul fiscal în sensul diminuării cu 5 procente a contribuţiilor datorate de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei asigurărilor sociale, de la 25%, cât este în prezent, la 20%.

“Ne propunem, astfel, să creştem veniturile nete ale tuturor angajaţilor, eliminând taxarea excesivă a contractelor de muncă. Diminuarea veniturilor aferente bugetului asigurărilor sociale de stat va fi compensată prin transferuri de la bugetul de stat, ca urmare a unei colectări mai bune a veniturilor”, a precizat deputatul liberal.

Potrivit acestuia, un alt amendament modifică Legea privind fondurile de pensii administrate privat, astfel că procentul pentru contribuţiile individuale la fondurile de pensii din Pilonul II se majorează la 4,75%, faţă de 3,75%, cât este în prezent.

“Mărirea cu 1% are ca scop oferirea unor remitenţe mai mari la împlinirea vârstei legale de pensionare. Totodată, transferurile mai mari la fondurile de pensii administrate privat vor asigura un volum investiţional mai mare în economia românească şi costuri mai mici de finanţare a deficitului bugetar”, a adăugat deputatul PNL.

 

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCiucă: Putem mări numărul de bacuri prin care să se asigure un ritm mai mare de trecere la Isaccea
Articolul următorLiderul PNL, Florin Cîțu: ”Suntem foarte, foarte aproape” de momentul decisiv pentru independența energetică a României