Senatul şi Camera Deputaţilor sunt convocate în sesiune extraordinară comun astăzi, la ora 12,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de social-democraţi la adresa Cabinetului Ludovic Orban. Fostul premier al României, Emil Boc, susține că actualul Guvern nu va cădea. El a lansat două ipoteze în acest sens.

„Nu cred că va cădea acest Guvern, am două argumente. Primul, sunt doar 202 semnături (n.r.: de fapt sunt 205) pentru moțiune, pentru a cădea Guvernul este nevoie de 233. În al doilea rând, nu există un partid, conform Constituției, care să meargă la Cotroceni și să spună avem majoritatea absolută și cerem formarea unui nou Guvern. Țara arde și baba se piaptănă!

Avem o problemă atât de complicată, o dată la 100 de ani o pandemie cum nu am avut de la gripa spaniolă din 1918, mai avem 2-3 luni până la alegeri și ce avem noi mai important de făcut? Să schimbăm guverne și să umblăm cu mișcări politice prin Parlament, când preocuparea tuturor, dacă suntem normali la cap, ar fi să adunăm toate resursele bune, toate ideile care ar putea salva viețile românilor, cred că la asta se așteaptă cetățenii”, a declarat fostul premier Emil Boc la postul de televiziune Realitatea Plus.

„Ne jucăm de-a dat jos Guvernul pentru o lună-două. Asta pentru oamenii de rând arată că nu suntem serioși ca oameni politici, pentru că politica este despre cum poți face bine oamenilor. Bat la ușă alegerile locale și parlamentare, iar noi ne aflăm în treabă să dăm jos Guvernul. Am mai fost martori la așa ceva. În 2009, am trecut prin așa ceva, eram premier, PSD – pentru a-și maximiza șansele la alegerile prezidențiale – a ieșit de la guvernare, am rămas un Guvern interimar încă trei luni, fără puteri, doar am gestionat treburile țării și eram la început de criză economică, știu cât de greu a fost”, a încheiat Emil Boc.

Birourile permanente reunite au decis luni ca moţiunea de cenzură “Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”, iniţiată de PSD şi semnată de 205 de senatori şi deputaţi, să fie citită joi, de la ora 12,00.

Social-democraţii susţin că reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus.

Un capitol al moţiunii de cenzură se referă la “chermezele PNL în vreme de pandemie”, semnatarii afirmând că “reprezentanţii Guvernului şi-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia”.

Documentul are, totodată, un capitol privind “restricţiile contradictorii impuse cetăţenilor români”. Potrivit social-democraţilor, “o altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2 a fost seria nesfârşită de decizii şi măsuri contradictorii”.

PSD se referă şi la “devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”, aducând în atenţie raportul recent al Curţii de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgenţă.

Nu în ultimul rând, social-democraţii susţin că “nivelul de trai al populaţiei s-a prăbuşit”, iar “oamenii au pierdut tot ce câştigaseră în guvernarea PSD”. Conform semnatarilor moţiunii, “Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia şi cercul vicios al salariilor mici”.

Articolul precedentRealitatea din PNL: invitat STELIAN BUJDUVEANU
Articolul următorVergil Chițac: Fostul primar Radu Mazăre, se implică în bătălia pentru Primărie