Primarul Clujului a vorbit despre modul în care extremismul își face loc în societate. Edilul arată cu degentul spre acei angajați din societate care sunt vulnerabili în fața noilor schimbări tehnologice.
„Trebuie să ne preocupe mult mai mult situația oamenilor. Și noi începem de la nivel local: cum să-i ajutăm pe cei cu venituri reduse, pe pensionari cu transportul în comun; inflația a majorat prețurile. (N. r.: Suntem preocupați) să nu piardă pensionarii transportul în comun, iar pe cei care o duc greu de pe o zi oe alta să-i sprijinim cu programul alimente, fie cu alte programe: stomatologie pentru pensionarii singuri… Dacă noi nu o facem, ei vor intra în aria de acoperire a extremismului. Oamenii își caută o identitate și o direcție. Extremismul cam asta le oferă. Doar o identitate – că suntem antisistem sau cei care nu vrem în UE – și le oferă o direcție. Dar știm că asemenea direcții nu sunt posibile, eficiente și ar aduce consecințe mult mai dramatice pentru România. Dar dacă latura democratică a societății, partidele democratice, nu se implică în problemele reale, de la firul ierbii ale cetățenilor, ei se vor orienta în altă parte. Asta s-a întâmplat în toate momentele în istorie când am avut crize economice, când am avut momente delicate: atunci extremismul plusează și câștigă pe seama faptului că forțele democratice nu sunt suficient și capabile să adreseze soluții concrete. De aceea nici o zi nu trebuie pierdută pentru a rezolva adevăratele probleme cu care oamenii se confruntă.
Sunt importante și disputele filosofice, ideologice, dar cea mai bună politică este cea a rezovlării problemelor oamenilor. Dacă nu vrem extremism sau derapaje democratice, trebuie să luăm problemele oamenilor în considerare”, a spus Boc, la Ziua de Cluj Live.
„Unii oamnei pe bună dreptate sunt nemulțumiți sau sunt pradă extremismului sau a altor curente nedemocratice. Hai să luăm un exemplu: evoluția foarte rapidă a digitalizării, în care toată lumea vorbește de inovare, în care roboții ne iau locurile de muncă și lasă pe foarte mulți oameni în urmă, care pur și simplu nu mai poț ține pasul și spun: ‘ajunge’! Atunci trebuie să ne gândim la toate aceste procese digitale, care trebuie să fie inclusive, nu elitiste. Oamenii care își pierd un loc de muncă: ce le oferim? Nu putem să le oferim alternativa șomajului și după Dumnezeu cu mila! Trebuie să-i oferi o șansă să se recalifice, încât să aibă o șansă în societatea asta informațională a autocunoașterii. Dacă acești oameni nu sunt luați în considerare, ei sunt orientați spre ținte extremiste! Care nu au soluții, dar au voce. Au megafon! Toată această evoluție trebuie foarte bine gândită.
Iar eu la Cluj mă uit cu maiximă atenție, atât la susținerea inovării (…), dar și la cealaltă parte a societății din minoritatea tăcută – sau poate majoritatea tăcută – care trebuie și ea să facă față majorității în care trăim. Toți trebuie să rezistăm în comunitate”, a spus Emil Boc, la Ziua de Cluj Live.
Sursa: Realitatea Din PNL