Emil Boc a comentat rezultatele alegerilor locale. El susține că urmează un mandat dificil pentru el și echipa sa, deoarece oamenii au așteptări mari. Echipa Emil Boc – Alin Tișe a câștigat atât Primăria Cluj-Napoca, cât și Consiliul Județean Cluj.
„Cuvintele nu prea pot descrie ceea ce aș vrea să spun clujenilor pentru uriașa încredere acordată. Mă așteptam să ne reinvestească clujenii pentru că mi-am dat silința din prima zi în care am fost ales împreună cu colegii mei, cu știința pe care am avut-o. Mi-a depășit așteptarea încrederea pe care clujenii mi-au dat-o. Clujenii m-au inventat și reinventat politic.
Unește și nu dezbina! Să ai atitudine de a lucra în echipă și nu pune frustrările tale, asta le spun mereu colegilor mei. Să faci cât mai mult bine și să îți motivezi echipa, să îți placă oamenii (…) Am fost campion la absorbția fondurilor europene (peste un miliard de euro), și mai avem de vreo 2 miliarde diverse proiecte în diverse faze: dacă ar fi fost să stăm după banii clujenilor nu am fi reușit atât de mult, am fi rămas în urmă. Oamenii vor transparență și problemele să fie o prioritate. Cel mai greu la Cluj este să nu-i dezamăgim pe oameni. Le spun clujenilor că mă plec cu respect și multă apreciere pentru încrederea oferită echipei PNL. Le mulțumesc cu drag.
E un moment istoric pentru PNL. A câștigat europarlamentare, prezidențialele și acum locale. Salut înțelepciunea de la București. Bucureștiul se desprinde de o anumită etapă, ca la Cluj în 2004. Bucureștenii au stat cam mult captivi. După Băsescu sau Videanu, Bucureștiul nu a avut primar, care să genereze proiecte. Fără ecuația aia în alianță Nicușor Dan nu era primar. E de departe cea mai mare victorie a dreptei. Au realizat un lucru extraordinar”, a spus Emil Boc la Realitatea FM.
Sursa: Realitatea Din PNL