Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat că își dorește „din tot sufletul ca această coaliție să meargă mai departe”, explicând că adevăratele probleme cu care românii se confruntă nu sunt reprezentate de discuții și jocuri politice, ci situația paturilor din ATI, accelerarea campaniei de vaccinare, locurile de muncă, redeschiderea treptată a economiei și eliminarea graduală a restricțiilor.
„În rest, discuții, jocuri politice ar trebui să rămână în subisidar, iar din punctul meu de vedere USR se află în fața unui important test de maturitate politică pe scena politică românescă, pentru că de modul cum se vor raporta la această criză pe care au adus-o în opinia publică va depinde și imaginea lor publică și încrederea pe care o să o aibă pe scena politică”, a declarat fostul premier, miercuri seară, la B1 TV, în contextul demiterii lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății.
Întrebat dacă s-a făcut dreptate prin demiterea lui Vlad Voiculescu, având în vedere că inclusiv el a intrat într-un conflict cu fostul ministru, Emil Boc a declarat: „Eu, în primul rând, îi spun mulțumesc domnului Voiculescu pentru că nu-i ușor să fii ministru în vremuri de criză – și eu am fost prim-ministru în vremuri de crezuri, și știu câte nopți nedormite și cât efort trebuie să faci, uneori îți iese mai bine, alteori mai puțin bine, dar nimeni nu poate nega buna intenție pe care a avut-o ministrul Voiculescu să ducă cât se poate de bine. Numai că un ministru este un om politic, iar cheia omului politic până la urmă este priceperea și încrederea. Când încrederea se diminuează este obligatoriu, pentru ca un Guvern să fie performant, din mers, spunându-i mulțumesc celui care a dus ștafeta până la un moment dat, să vină următorul care să ducă mai departe. Pentru că astăzi cele mai importante probleme pe care românii le au sunt de departe sănătatea și viața, locurile de muncă”.
„Aici ai nevoie în fiecare zi să ai încrederea celor pe care îi reprezinți să faci lucruri care să aducă din partea românilor credibilitate și încredere în ceea ce propui. Din nefericire, a fost un proces mai lung de erodare a încrederii domnului ministru Voiculescu. Premierul a demonstrat o toleranță mare și a crezut că se poate merge în continuare. La un moment dat, ca prim-ministru, trebuie să iei o decizie pentru echipă, pentru România până la urmă, pentru a putea păstra credibilitatea măsurilor pe care le propui și mai ales de a da un nou impuls acestei activități medicale. Eu văd că într-o echipă spui mulțumesc la cel care a făcut până la un moment dat treabă, vine următorul să mergem mai departe, pentru că până la urmă, repet, viețile românilor și locurile de muncă sunt cele mai importante astăzi și acestea trebuie să fie preocupările de bază”, a mai spus primarul din Cluj-Napoca.
Fostul premier susține că „este important pentru România să avem continuitate guvernamentală și a acestei coaliții, care a fost până la urmă susținută majoritar de către români, dar pentru asta este nevoie de mult echilibru, înțelepciune și de concentrare pe adevăratele probleme cu care românii se confruntă”.
„Probleme sunt acestea – paturile de la Terapie Intensivă, accelerarea campaniei de vaccinare, locurile de muncă, pe care să le păstrăm, și redeschiderea treptată a economiei, și eliminarea treptată a restricțiilor. Acestea sunt problemele majore”, a adăuat Emil Boc.
Sursa: Realitatea Din PNL