Eurodeputatul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE) a susținut o intervenție în cadrul Comisie pentru muncă din Parlamentul European privind tranziția justă și investițiile de impact din sectorul locurilor de muncă.
„Uniunea Europeană a înțeles această urgență și importanța furnizării de competențe digitale cetățenilor, astfel că anul 2023 a fost declarat Anul european al competențelor.
În contextul în care tehnologiile emergente remodelează lumea muncii, automatizarea revoluționează modelele de afaceri, lucrătorii pot vedea deja transformarea. Inteligența artificială, robotica și alte inovații digitale sunt folosite din ce în ce mai mult la locul de muncă.
Efectele sunt mixte, pe de o parte unele locuri de muncă riscă să fie complet sau parțial automatizate și/sau înlocuite cu roboți și inteligență artificială. Însă, pe de altă parte, aceste schimbări ar putea crește eficiența și accesul la servicii”, a explicat euro deputatul Gheorghe FALCĂ.
Trecând la amendamentele depuse în numele Partidului Popular European (PPE), FALCĂ a detaliat: „Ne dorim ca noile locuri de muncă și investițiile să fie făcute într-o manieră justă, fără să lase pe nimeni în urmă. Avem nevoie de investiții în educația profesională și perfecționarea competențelor. Avem nevoie de o mai bună cooperare cu companiile, pentru că ele știu cel mai bine de ce au nevoie. Trebuie să dezvoltăm capacitatea administrativă și tehnică din statele membre. Încă ne confruntăm cu multe provocări în gestionarea și implementarea eficientă a fondurilor UE la nivel local. Ar trebui să existe investiții sporite în construirea capacității administrative și tehnice la nivel local.
Angajatorii și lucrătorii au nevoie de competențele digitale necesare pentru a profita de noile oportunități cu care se așteaptă să se confrunte. Cu toate acestea, aproape jumătate din populația UE este considerată lipsită de competențe digitale de bază. Acest deficit de competențe ar putea amenința stabilitatea pieței muncii, precum și capacitatea industriei UE de a inova.
Pentru PPE este important să lucrăm cu instrumentele legislative curente, fără să solicităm noi propuneri legislative, sunt convins că putem găsi cele mai bune soluții cu legislația curentă, doar să ne asigurăm că este eficient implementată în toate statele membre.
În sfârșit, consider că este de datoria noastră să pregătim instrumentele necesare și să încurajăm cetățenii să ia în considerare dezvoltarea și creșterea lor personală cu abilități de bază și abilități cognitive precum gândirea creativă, reziliența și flexibilitatea. Tranziția în curs trebuie făcută în beneficiul tuturor!”
Sursa: Realitatea Din PNL