Programul multianual pentru sănătate la nivelul Uniunii Europene, EU4HEalth va avea un buget de peste 5,3 miliarde euro. „Noi, deputații din grupul Partidului Popular European, nu ne-am mulțumit cu primele negocieri duse la nivelul Comisiei Europene și cu bugetul inițial propus de 1,7 miliarde euro pentru programul multianual EU4Health – 2021-2027. În urma presiunilor și negocierilor făcute am reușit să alocăm un buget mult mai mare pentru sănătate – 5,3 miliarde euro. Vorbim de cei mai mulți bani alocați printr-un program european de sănătate, cu care se vor putea transforma și echilibra sistemele medicale, la nivelul Uniunii.
Mai mult, în aceste zile se poartă discuții privind agenția HERA – Agenția Europeană de Răspuns în cazuri de Urgență, un instrument esențial în lupta cu pandemia care încă se resimte în întreaga Uniune, și în mod special în România”, a transmis europarlamentarul PNL/PPE, Gheorghe FALCĂ.
În plus, europarlamentarul a mai transmis și că „în Comisia de Buget au fost purtate discuții privind câteva alocări specifice precum: 20% pentru promovarea acțiunilor de prevenție, 12,5% pentru procurarea stocurilor naționale tampon necesare în criză, 12,5% pentru cooperare și promovarea inițiativelor între statele membre”.
Nu în ultimul rând, Gheorghe FALCĂ specifică: „Pentru sistemul sanitar românesc, banii alocați de către Uniunea Europeană sunt un adevărat oxigen care vor putea salva și ține în viață milioane de oameni. Nu de puține ori ne-am uitat la spitalele din alte țări și ne-am dorit să le avem și în România, acum avem posibilitatea de a investi în sănătate, cu singura condiție ca cei implicați în accesarea fondurilor să-și facă temele așa cum trebuie. Prin aceste finanțări putem evita dramele pe care astăzi România le trăiește și putem să ne păstrăm cel mai de preț bun: viața! Sănătatea și sistemul de sănătate ne privește pe fiecare dintre noi și trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și implicare”.
Sursa: Realitatea Din PNL