„(Retrocedarea satului Nadăș n.r.) este o speță de care am aflat de curând. Am să mă interesez. În măsura în care competența pe care o am potrivit legii poate ajuta pentru că e halucinant pur și simplu. E ceva de trecut în analele judiciare negative. Am primit sesizări în legătură cu acest aspect”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion, la  „Legile Puterii”.

Satul Nadăș din județul Arad a fost retrocedat aproape în întregime unei familii care pretindea în baza unui testament fals că este moștenitoarea familiei care a deținut localitatea satul la începutul secolului XX. Este vorba de peste 8.700 de hectare de pădure, pășune și teren arabil. În caz au fost implicați un notar și mai mulți judecători arădeni. Sătenii își caută dreptatea prin instanțe din 2010, iar după mai multe strămutări, dosarele au ajuns la Tribunalul Brașov, unde după ce pronunțarea sentinței a fost amânată de zece ori s-a decis trimiterea dosarului spre rejudecare la Judecătoria Braşov. 

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentEdiție specială ”Realitatea din PNL” cu senatorul Daniel Fenechiu
Articolul următorSenatorul vâlcean Claudia Banu a cerut ajutorul ministrului Economiei pentru a susține famiile afectate de alunecările de teren din Ocnele Mari