Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, că, în urma discuţiilor pe care le-a avut, la Guvern, cu producătorii de oxigen şi cu reprezentanţii DSU, a găsit soluţii pentru rezolvarea crizei oxigenului din spitale. Şeful Executivului a mulţumit firmelor producătoare de oxigen pentru efortul din această perioadă.

 
”Am identificat câteva soluții pentru a rezolva criza de oxigen din spitale. În urma discuțiilor cu producătorii de oxigen și cu reprezentanții Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), am stabilit că cea mai bună măsură este posibilitatea de a se folosi oxigenul industrial la pacienții COVID și, pentru că stocarea și distribuția reprezintă, în prezent, marea problemă, am identificat o soluție și aici. Detaliile le vor da specialiștii, după stabilirea concretă a tuturor elementelor tehnice.
Pentru a preîntâmpina, în viitor, probleme legate de asigurarea necesarului de oxigen în sistemul medical, am cerut să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen, așa cum este firesc să ai soluții de rezervă, având în vedere că multe unități sanitare dispun în prezent de o singură sursă.
Mulțumesc producătorilor de oxigen pentru efortul din această perioadă, pentru deschidere și propuneri!” a declarat Florin Cîțu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDaniel Constantin: „Important este să facem cât mai repede un guvern pentru România”
Articolul următorPreședintele Iohannis așteaptă rezultatul negocierilor: „Când se va forma o majoritate voi chema partidele la consultări”