Florin Cîțu spune că măsurile de ajutor pentru economia României trebuie să fie pe termen lung, pentru ca acestea să nu fie modificate la scurt timp după ce au fost implementate. Liderul liberal dă exemplul actualei crize a facturilor la energie.

 
Preşedintele Senatului, liderul PNL Florin Cîţu, a menţionat că a avut, joi, o discuţie cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru că “situaţia este complicată în economie – dobânzi mari, inflaţie, preţuri mari la carburant, acel anunţ cu recesiunea pe care l-a făcut chiar un specialist al PSD”.

Cîţu a menţionat că nu a discutat cu Marcel Ciolacu despre energie, pentru că “Guvernul trebuie să vină cu soluţii”.

“Are toate cifrele, toate soluţiile. Nu are sens să ne ocupăm noi, în momentul ăsta. Soluţiile PNL le-am propus, le-am spus. Vom vedea când vor fi luate în calcul. Pentru noi e important să nu distrugem piaţa, pentru că, atunci când iei măsuri sub presiune şi a unei crize, de multe ori acele măsuri sunt greşite şi nu vreau să luăm iarăşi o măsură pe care ulterior să venim să o corectăm. Cel mai bine să fie nişte măsuri care să fie folosite pe termen lung şi care să nu distorsioneze piaţa. E foarte important ca această piaţă să fie funcţională pe termen lung”, a afirmat Cîţu, joi, la Senat. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentKlaus Iohannis, la Paris: Președintele României a subliniat necesitatea menţinerii unităţii şi coordonării pentru asigurarea păcii
Articolul următorDezvăluiri explozive. Ce ascunde Emilia Șercan? FOTOGRAFIILE care dinamitează SISTEMUL – imoralitatea deontologiei