Premierul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, adăugând că PNL are nevoie de un “suflu nou”.
Cu mai mulți lideri PNL alături de el, printre care Rareș Bogdan, Emil Boc, Raluca Turcan, Lucian Bode, Nicolae Ciucă și Alina Gorghiu, Cîțu l-a umilit, în discurs, pe Ludovic Orban, actualul său șef de partid și omul care l-a pus premier.
”PNL are nevoie de un suflu nou, are nevoie de o conducere care să vină cu elemente de noutate, în același timp să ducă mai departe tradițiile și principiile liberale. Nu cred că acum trebuie să vorbesc despre mine, despre ceea ce voi face. Bilanțul mandatului meu de ministru de Finanțe și acum, cel de premier, demonstrează mai mult decât aș putea să vă spun eu. Promisiuni auziți zilnic de la toți politicienii. Eu v-am obișnuit cu mai puține vorbe și mai multe fapte”, au fost primele înțepături ale lui Cîțu la adresa lui Orban.
Cîțu îl sfidează pe Orban și este convins că va câștiga președinția partidului: „Vă spun că voi câștiga. Nu există altă variantă”, a spus el și i-a invitat și pe ceilalți liberali să facă parte din „echipa câștigătoare”.
Sursa: Realitatea Din PNL