Premierul demis Florin Cîțu a susținut o scurtă declarație de presă, la finalul Ședinței de Guvern de aseară.
“Am văzut și evoluția prețurilor din ultima perioadă și am luat decizia ca PNL și Guvernul să susțină plafonarea prețurilor la energie în România. Va fi o decizie luată într-o ședință de Guvern, după ce se va rezolva criza, deci vom susține plafonarea prețurilor la energie, la prețurile pe care le vedem acum. Avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunț să nu se chinuie, pentru că vom folosi plafonarea la prețurile actuale“, a afirmat Florin Cîțu.
Reamintim că prețurile energiei electrice și gazelor au atins noi niveluri record pe piețele europene, pe fondul crizei de aprovizionare, iar cotațiile petrolului au atins maximele ultimilor șapte ani, după ce țările exportatoare nu s-au înțeles să crească producția.
SURSĂ: BIZIDAY
Sursa: Realitatea Din PNL