Fostul președinte al orgaizației municipale PNL Brăila i s-a adresat pemierului Ludovic Orban într-o scrisoare deschisă, postată pe pagina sa de Facebook. Acesta a făcut referire la personajele care au marcat istoria organizației locale, dar și la cele care în prezent sunt susținute de partid, precum Alexandru Popa sau Alexandru Bucălău și se declară dezamăgit de practicile partidului liberal.
 
”Stimate domnule Ludovic Orban,
Numele meu este Adrian Tabarac, am 33 de ani și, până luna trecută, am fost președinte al organizației municipale a PNL Brăila. Am condus, în anii din urmă, organizația de tineret a partidului și mi-am dedicat, cu încredere și optimism, o parte din anii tinereții mele partidului pe care îl conduceți, într-un județ în care PSD (sub diversele sale denumiri, manifestări și forme) domină comunitatea de treizeci de ani.
Unul dintre motivele care m-au inspirat să intru în politică și în PNL a fost acela că am fost convins că orașul care odinioară a fost reprezentat în Parlament de personalități politice precum Radu Portocală este capabil să ofere scenei politice românești oameni capabili și de înaltă ținută morală.
Domnule președinte, știu că România trece acum printr-o perioadă dificilă și cred că treburile țării vă ocupă mare parte din timp. Îmi închipui că, sub toată această presiune legată de criza sanitară, este posibil să vă fi scăpat ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la PNL Brăila sau, și mai probabil, să fi fost dezinformat. Altfel nu cred că ați fi putut accepta ca PNL să se prezinte în alegeri cu candidați ca cei care deschid listele la Brăila.Cel mai probabil nu știți despre cele patru dosare penale deschise pe numele lui Alexandru Popa în urma unor violențe extreme în care a fost implicat în localitățile din județ Brăila. Dosarele au fost închise, e adevărat, pentru că victimele desfigurate și speriate și-au retras plângerile, dar faptele au rămas, iar domnul Popa a primit amenzi administrative.Asta puteți afla dacă vreunul dintre consilierii dumneavoastră vă pune la dispoziție copii ale dosarelor în care puteți vedea toate grozăviile la care s-a pretat cel care acum deschide lista PNL Brăila pentru Camera Deputaților.
Dincolo, la Senat, singurul loc eligibil este ocupat de un alt domn care s-a remarcat prin faptul că, în trecut, a candidat din partea PRM pentru o funcție în Consiliul Județean. Dacă îmi îngăduiți o glumă, aș zice că domnul Popa, prin apetența pentru violență, și domnul Bucălău, prin traseismul PRM-ist din tinerețe, fac împreună cam cât o Olguța Vasilescu.
Domnule Președinte, în PNL Brăila sunt oameni capabili. Profesori, oameni de afaceri, medici, foști ofițeri, ingineri, economiști, oameni cu înaltă calificare și de o înaltă ținută morală. Oameni alături de care am muncit, alături de care am ținut piept presiunilor PSD, alături de care am sperat ani și ani de zile. Vă rog să vă puneți în locul lor și în locul celor care ar dori să voteze la Brăila cu PNL și să vă întrebațicum se simt văzând cine ar urma să-i reprezinte în următorii patru ani în Parlament. Eu am făcut exercițiul ăsta de imaginație și singurul lucru firesc pe care am putut să îl fac imediat după aceea a fost să îmi dau demisia din funcția de președinte al organizației municipale a PNL Brăila până la momentul în care lucrurile vor intra într-o normalitate în această organizație. Fiindcă stă în puterea dumneavoastră să îndreptați lucrurile și la Brăila.
Am demisionat fiindcă mi-e rușine cu oameni precum Alexandru Popa și Alexandru Bucălău. Nu îmi închipui cum aș fi putut să muncesc pentru campania electorală a acestor doi domni. Nu văd cum vreunul dintre colegii liberali ar putea garanta pentru un bătăuș și un fost membru PRM. Cu acești candidați pe liste, nu aș ști cum să le explic alegătorilor diferența dintre PNL și PSD.
Domnule Președinte, am scris cu greu această scrisoare și tot cu greu am luat decizia de a candida ca independent pentru o funcție de deputat, deși, în urmă cu câteva săptămâni nici nu mi-aș fi închipuit că aș putea lua această decizie.
În încheiere, vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o cât timp am condus organizația municipală a PNL și vă asigur că sprijinul meu va fi mereu pentru valorile liberale, în cazul în care brăilenii vor decide că sunt potrivit pentru a-i reprezenta în Parlament”, a scris acesta pe pagina sa de socializare.
 
Adrian Tabarac va candida independent la alegerile din 6 decembrie pentru un loc în Camera Deputaților.

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentCostel Alexe a demisionat de la vârful Ministerului Mediului
Articolul următorSe pregătesc noi restricții. Când vor intra în vigoare și despre ce măsuri este vorba