Sorin Grindeanu a subliniat că subiectul pensiilor speciale trebuie reglementat cât mai curând, arătând că „România are nevoie de o reglementare în domeniul acesta”. El a precizat că întregul proces a fost asumat de prim-ministru, inclusiv calendarul și conținutul proiectului, iar coaliția a considerat necesar să continue demersurile pentru a respecta termenele stabilite.

Reporter: Bolojan și-a asumat astăzi răspunderea în Parlamentul României. Dacă legea va pica din nou la Curtea Constituțională îi veți cere demisia?

Sorin Grindeanu: Eu sper ca această lege să treacă, pentru că România are nevoie de o reglementare în domeniul acesta al pensiilor speciale. Acum tot acest drum a fost asumat așa cum bine știți, de către prim-ministru. Asumat și timingul, pentru că s-a pierdut vremea, și-a asumat și conținutul pe care și noi ca parte a coaliției am considerat necesar să mergem mai departe astfel încât să prindem așa pe ultima sută de metri acest calendar. Eu îmi doresc să existe această reglementare. Mai bine de trei săptămâni s-a pierdut timpul. De ce am spus că e păcat? fiindcă acest calendar cu 28 noiembrie sper ca cei de la Comisie să țină cont de pașii pe care noi i-am făcut.

Reporter: Credeți că vor fi sancțiuni în rândul PSD dacă parlamentarii vor decide să susțină moțiunea de cenzură?

Sorin Grindeanu: PSD când este parte a unei coaliții este parte a unei coaliții. Nu avem aici nuanțe. Așa că eu în acest moment nu am văzut că e o moțiune de cenzură, acestea sunt teme pe care o să le discutăm la momentul potrivit.

 
 

Sorin Grindeanu a șters pe jos cu reziștii. „Adevăratul dușman al bucureștenilor este Cătălin Drulă”. Nici Ciucu nu a scăpat de săgețile liderului PSD

 
 
Articolul precedentDiana Buzoianu, declarații halucinante: Ministerul Mediului nu a fost informat. Peste o sută de mii de români trăiesc fără apă, rezista de la Mediu dă vina pe alții