Prim-ministrul Ilie Bolojan a participat miercuri la reuniunea cu șefii de misiune ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai Comisiei Europene, desfășurată în contextul Președinției rotative a Consiliului UE asumată de Danemarca în semestrul al doilea al anului 2025.
În debutul intervenției sale, premierul a felicitat Danemarca pentru eforturile depuse pe direcțiile prioritare ale mandatului – securitate și apărare, respectiv dezvoltare economică și competitivitate.
Ilie Bolojan a prezentat principalele obiective ale Guvernului României în plan economic și de securitate, subliniind nevoia stabilizării fiscal-bugetare și a continuării investițiilor prin implementarea PNRR revizuit. Premierul a menționat că actualele măsuri vizează reducerea deficitului, modernizarea administrației și susținerea domeniilor strategice precum infrastructura, digitalizarea, energia verde și sănătatea.
La capitolul securitate, șeful Guvernului a evidențiat modernizarea dotării armatei și relansarea industriei românești de apărare, folosind oportunitățile oferite de programul european SAFE.
„România este angajată în dezvoltarea industriei naționale de apărare prin transfer de tehnologie și investiții în infrastructura civilo-militară”, a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul a subliniat importanța menținerii Mării Negre ca prioritate strategică, mai ales în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. El a evidențiat rolul Strategiei UE pentru Marea Neagră ca semnal politic puternic privind importanța regiunii și a reiterat susținerea României pentru Ucraina, inclusiv pentru un proces de pace just și durabil.
Referindu-se la extinderea Uniunii, Ilie Bolojan a salutat lansarea recentă a Pachetului de Extindere 2025 al Comisiei Europene, afirmând că România susține deschiderea rapidă a negocierilor de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina.
În plan economic, premierul a reafirmat sprijinul României pentru inițiativele europene menite să crească competitivitatea, prin simplificarea legislației, interconectarea energetică între statele membre și asigurarea unor prețuri accesibile la energie. Totodată, el a pledat pentru soluții flexibile în procesul de decarbonizare, pentru a proteja competitivitatea companiilor și veniturile populației.
Sursa: Realitatea Din PNL


















