Rata şomajului în luna iunie 2022 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la 5,3%, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, iar rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât la femei. Rata șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) se menține în continuare la nivel ridicat, respectiv respectiv 22,7%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a anului 2022 a fost de 439.900 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (451.000 persoane), cât şi faţă de luna iunie 2021 (443.300 persoane). 

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,6% în cazul celor de sex feminin). 

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna iunie 2022 (3,5% în cazul femeilor şi 4,7% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iunie 2022. 

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentAderarea României la Spațiul Schengen | Ministrul de Externe: „Putem să sperăm la o susţinere consecventă şi fermă a Germaniei”
Articolul următorAlexandru Muraru, președintele PNL Iași: Cunosc mulți colegi din UDMR care nu împărtășesc deloc viziunile lui Viktor Orban