Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că Sebastian Burduja va câştiga Primăria Capitalei, el arătând că în momentul de faţă, poartă o competiţie cu el însuşi şi este favorit în această cursă.

”Sebastian Burduja va câştiga. În momentul de faţă, poartă o competiţie cu el însuşi. Orice bucureştean care apucă să îl cunoaşscă, să îi cunoască programul, se transformă într-un votant. Electoratul de dreapta pe care ne bazăm şi care se manifestă de mult timp în Bucureşti, dreapta câştigă de fiecare dată în Bucureşti, mai are la dispoziţie trei săptămâni să îl cunoască. Sondajele sunt poză de moment, este un maraton, la final contează. Sebastian Burduja este favorit în această cursă şi sunt convins că va câştiga”, a declarat Ionuţ Stroe la un post TV.

”Acest imobil, insipid şi incolor primar, timp de patru ani a acumulat doar balast politic. Când nu ai argumente, când nu ai cu ce să vii în faţa oamenilor, preferi să bagi capul în nisip”, a spus Stroe. 

Despre şansele lui Nicuşor Dan, Ionuţ Stroe a precizat că trebuie să vedem decontul din 9 iunie.

”Să vedem cam pe unde e Nicuşor Dan. (..) .Există o favorabilitate la Nicuşor Dan care nu depăşeşte 30%, asta înseamnă că 70% dintre bucureşteni nu îşi mai doresc ca acest om să se ocupe de detinele a 3 milioane de cetăţeni care locuiesc aici. E un tip care din punctul meu de vedere a dat măsura valorii lui, care în momentul de faţă lasă Bucureştiul într-un blocaj instituţional şi de dezvoltare nemaîntâlnit în ultimii ani de zile, un tip care poate a fost un bun activist civid dar din punct de vedere al performanţei administrative a fost un dezastru”, a subliniat Stroe. 

”Din păcate, demersurile dânsului le pot număra pe degetele de la o mână”, a spus Ionuţ Stroe. 

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentTU DECIZI. Dosar de candidat: Alexandru Cordoș a scăpat miraculos de închisoare după trei urmăriri penale sondate cu condamnări
Articolul următorCristian Popescu Piedone, atac furibund la adresa jurnaliștilor Realitatea PLUS, după ce i-au fost demascate afacerile clanului