România și-a găsit in cele din urma un loc interesant in agenda internațională. In ultima luna, cei mai importanți reprezentanți NATO au fost in vizite oficiale la București. In consecință a fost luată hotărârea formarii unui detașament cu 6 avioane de luptă ale Forțelor Aeriene Canadiene, care va executa misiuni de poliție aeriană întărită NATO la Marea Neagră.
 
În replică, ministrul rus al Apărării de pe celălalt ţărm al Mării Negre, Serghei Şoigu, arunca un avertisment destul de ingrijorator: “În mod normal, întreprindem tot ce este necesar pentru a preveni orice ameninţare împotriva ţării noastre”.
In acest context complicat, Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut sâmbătă trecută , la sediul MApN, o întrevedere cu omologul din Ucraina, Andrii Taran.Situația in regiune se complica și mai tare in Belarus unde se pare ca Lukaşenko nu va renunţa paşnic la puterea obţinută prin fraudă electorală.
 
O alta zona de conflict fierbinte intra intr-o noua etapa in apele teritoriale ale Greciei unde Turcia pune mari probleme ordinii occidentale postbelice, reconfirmându-și relevanța majoră pe care o are în arhitectura politică și de securitate euroasiatică și chiar nord-africană. Și din nou, România se afla intr-o poziție complicata! Turcia este partenerul nostru strategic, și nu ne va fi deloc ușor dacă UE și NATO se vor situa de partea Greciei, țara cu care avem și noi relații foarte bune.
 
Și, in fine s-a terminat turneul european al ministrului de externe chinez in Europa. Specialiștii considera ca a fost un fiasco! Cea mai spectaculoasa poziție in acest subiect a avut-o Germania, doamnei Merkel, care deține în prezent președinția rotativă a Uniunii Europene .Desi, piața chineză a devenit crucială pentru producătorii de automobile  germani, permițând compensarea pierderilor cauzate de pandemia Covid-19, Berlinul nu s-a lăsat sedus de ministrul Wang Yi.
 
Va aștept alături de Prof Stefan Ciochinaru, Gen Alexandru Grumaz, deputatul Matei Dobrovie și Mihai Rusu de la München
Articolul precedentNelu Tătaru propune prelungirea stării de alertă
Articolul următorVictor Ponta – jucăria preferată a sistemului. Dosare grele fabricate la comandă