Ciocnirea plăcilor tectonice dintre Est și Vest, a produs deja câteva cutremure majore in relațiile internaționale, însă despre cum se va echilibra balanța geopolitică nu vom putea stii decât in următorii ani, întrucât marii actori planetari vor trece prin câteva procese electorale de ale căror rezultate depinde însăși ordinea mondiala.
De la războiul economic început în ultimii ani, criza Covid a adus în discuţie o dată în plus nu doar competiţiile geopolitice – care sunt un fapt normal şi cotidian în istorie – ci altceva: ce ar presupune dominaţia globală a Chinei? Cum s-ar descurca SUA in competiția dominației globale dacă Rusia și Iranul se vor asocia cu regimul XI Jimping și vor atrage și marii jucatori economici europeni, Germania, Franța și Italia?
Iată doar câteva întrebări fundamentale despre viitorul nostru, al tuturor la care ne vor raspunde in aceasta ediție specială, experții noștri: Cristian Diaconescu, Dan Dungaciu și gen. Alexandru Grumaz! De la 22.00 vom difuza in exclusivitate un interviu realizat de Ana Maria Pacuraru cu profesorul Alfred de Zayas de la Harvard University despre drepturile omului, fundamentul democrației și filosofia libertății responsabile, cele trei mari predicate ale politicii internaționale de la Casa Albă, pe fondul degradării continue a politicii interne americane bântuite de demonii vechi ai rasismului și xenofobiei…