Aderarea României la spațiul Schengen și cu frontierele terestre rămâne un obiectiv prioritar, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis.
România este un actor regional, european şi internaţional credibil, implicat şi respectat, un furnizor de securitate şi stabilitate, a mai declarat președintele, la finalor celor două mandate.
Pandemia, cu efectele sale, războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, conflictul din Orientul Mijlociu au reprezentat provocări majore, însă reacţia a fost promptă şi eficientă, demonstrând că diplomaţia este un instrument esenţial pentru buna funcţionare a statului şi pentru asigurarea securităţii, a subliniat Klaus Iohannis, citat de Radio România Actualități.
„Parteneriatul strategic cu Statele Unite, ca pilon esenţial al politicii externe a României, a devenit în această perioadă mai robust şi a dobândit mai multă substanţă. Relaţia specială cu Republica Moldova a reprezentat o prioritate strategică pentru mine, ca preşedinte al României, iar cooperarea bilaterală a atins un nivel fără precedent, fiind în prezent la cel mai înalt grad din istorie. Am promovat şi o relaţie constructivă şi principială cu Ucraina. Păstrez cu preşedintele Zelenski un contact apropiat, existând un schimb aprofundat de evaluări şi idei cu orice prilej”, a declara Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că aderarea şi cu frontierele terestre la spaţiul european de liberă circulaţie, Schengen, rămâne o prioritate, precum şi aderarea la OCDE ca obiectiv major de politică externă a României.
Sursa: Newsinn