Președintele Klaus Iohannis a ajuns luni seara în Kenya. Oficialii guvernamentali kenyeni au publicat pe rețelele sociale mai multe imagini de la sosirea lui Klaus Iohannis alături de soția sa, Carmen.
„Liderul român, alături de Prima Doamnă Carmen Johannis, au fost primiți de miniștrii Eliud Owalo și Peninah Malonza”, titrează o știre publicată de Kenya Broadcasting Corporation (KBS).
„În prezența ministrului pentru Economie Digitală Eliud Owalo, am avut deosebita onoare de a-i primi pe Excelența Sa, Președintele Klaus Iohannis al României și pe Prima Doamnă Carmen Iohannis, aflați într-o vizită oficială. Karibuni Kenya!”, a scris ministra pentru Dezvoltare Regională, Peninah Malonza, într-o postare publicată pe contul X.
Președintele României efectuează un turneu în Africa, ce reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani. Acest lucru vizează relansarea relațiilor României cu continentul african.
In the company of Cabinet Secretary for ICT and Digital Economy @EliudOwalo , I had the distinct honor of receiving H.E. President Klaus Iohannis of Romania ???????? and First Lady Mrs. Carmen Iohannis, who are currently in Kenya on an official visit. Karibuni Kenya! ???????? pic.twitter.com/032QA93ktF
— Hon. Peninah Malonza, OGW (@peninah_malonza) November 13, 2023