Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în declaraţiile comune cu preşedintele Bulgariei, la Sofia, că cele două state, România şi Bulgaria vor face tot ce pot să îngrădească migraţia ilegală, pentru a venit astfel în sprijinul partenerilor care suportă şi controlează mai greu acest fenomen dar în contrapartidă, avem pretenţia să ne fie recunoscut dreptul de a fi parte din Schengen şi sperăm ca în acest an să primim un vot pozitiv pentru acest lucru.

”Statele noastre, România şi Bulgaria, sunt perfect pregătite pentru a accede în spaţiul Schengen. Noi îndeplinim toate condiţiile acquis-ului Schengem”, a spus preşedintele.

El a arătat că ”Schengen este un spaţiu al liberei circulaţii, deci spaţiul schengen se referă la un drept al cetăţeanului european de a circula liber în statele UE”.

Preşedintelele a precizat că ”migraţia ilegală este cu totul şi cu totul altceva”.

”Migraţia ilegală vorbeşte despre oameni care ilegal intră în Uniunea Europeană şi încearcă să treacă dintr-un stat în altul. Combaterea migraţiei ilegale în concluzie are de-a face cu a îngrădi dreptul unor persoane care nu trebuie să fie în Uniune, să intre în Uniune, respectiv cei care au fost găsiţi că au intrat să fie gestionaţi corect şi ferm”, a spus preşedintele.

Şeful statului a ţinut să sublinieze că ”din motive politice, aceste două chestiuni sunt amestacate de unii politicieni europeni”. ”Este o eroare dar noi înţelegem dificultăţile unor state europene în chestiunea migraţiei ilegale, suntem dispuşi să participăm în toate programele care vin să rezolve aceste chestiuni. Am făcut-o şi până acum, am dovedit că ştim să gestionăm şi migraţia ilegală care doar artificial este amestecată cu chestiunea Schengen”, a mai spus Klaus Iohannis.

El a menţionat că el poate vorbi doar despre România însă a înţeles de la preşedintele Bulgariei că şi în ţara lor este aceeaşi abordare.

”Noi vom face tot ce putem şi putem, să îngrădim migraţia ilegală, pentru a venit astfel în sprijinul partenerilor şi prietenilor noştri care suportă şi controlează mai greu acest fenomen al migraţiei ilegale. În contrapartidă, avem pretenţia să ne fie recunoscut dreptul de a fi parte din Schengen şi sperăm ca în acest an să primim un vot pozitiv pentru acest lucru”, a spus preşedintele.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentExercițiu multinațional „Sea Shield 2023”- Scenarii de luptă în Marea Neagră și pe Dunăre
Articolul următorFără vize în SUA. Proiect privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver, introdus în Senatul SUA