Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că facturile pentru energie electrică pe timp de iarnă vor fi aproape la fel ca în perioadă similară a anului trecut, în urma aplicării mecanismelor de compensare și plafonare. Popescu a afirmat că și în cazul gazelor naturale compensarea va fi consistentă. Invitat la Legile Puterii de la Realitatea Plus, ministrul Energiei a afirmat că peste 5 milioane de gospodării ar urma să beneficieze de efectul combinat al celor 2 măsuri de protecție.
Ministrul a precizat, din start, că tentativă unor furnizori de energie de a include în consumul lunii octombrie o parte din consumul lunii noiembrie nu este corectă și i-a avertizat în acest sens.
“Lucrurile sunt clare, factura din octombrie vine in noiembrie, nu are cum să vină in aceeași lună a consumului. A fost o tentativă nelalocul ei de a factura câteva zile din noiembrie chiar în noiembrie. Le-am atras atenția că nu e în regulă și mi-au spus că nu știau ordinul privind aplicarea discounturilor. Noi avem normele gata, în câteva zile vor fi publicate, ne-am luat o marjă mai mare de timp tocmai considerând că acest consum pe noiembrie se facturează în decembrie,” a afirmat ministrul Energiei.
Popescu a precizat că dacă furnizorii de energie vor încerca să speculeze situația de pe piața energetică riscă să se blocheze și chiar să fie trași la răspundere.
“Dacă mint cu prețuri mai mari la achiziționare, nu vor primi compensații din partea statului, dacă consideră că pot păcăli o persoană fizică, poate vor reuși, dar nu pot păcăli Ministerul Energiei și Guvernul. Cred că ar trebui să fie mult mai atenți și cei de la ANRE și Consiliul Concurenței, pentru că urma controalelor ANPC, unii furnizori au renunțat la astfel de practici”.
CALCULELE FACTURILOR. CÂT VOM PLĂTI PENTRU ENERGEI ELECTRICĂ ȘI CÂT PENTRU GAZE
“Oamenii pot sta liniștiți, așa cum am spus, românii nu vor plăti în decembrie 2021 mai multe decât plăteau în decembrie anul trecut. NU VOR FI FACTURI EXPLOZIVE.
Energie electrică
Vom avea atât o plafonare la 1 leu/kWh, iar pentru consumatorii mediii care vor consuma până în 330 de kWh sau 220 mc gaz, asta înseamnă pentru o locuință cu suprafață de până la 100 mp, prețurile vor fi undeva la nivelul lunii decembrie a anului 2020
Indiferent de ofertele de preț primite, prețul nu poate depăși plafonul de 1 leu/kWh, cu toate taxele incluse, deci cu tot cu TVA. Dacă se încadrează în consumul de 300 de kwh plus marja de 10% (330), vor avea avea u discount 0,291/kWh. Deci 0,709 bani/kWh, acesta este prețul maxim pentru cine se încadrează în acest consum.
Daca nu se încadrează, vor plăti cel mult 1 leu/kWh (…) Practic prețul pe kWh este în marja 0,68 bani – 0,71 bani/kWh pentru cei care se încadrează în pragul de până în 300 + 10%, adică 330 kWh”, a explicat ministrul Energiei
Gaze naturale
În cazul gazelor naturale, dacă vor consuma până în 200 de mc + 10% marjă, adică peste 2.000 kWh, vor avea un discount suplimentar de 33%. Asta ar însemna 166,5 lei/mWh la care se adaugă tariful de distribuție, taxa de transport în jur de 31 lei, tariful de distribuție de circa 9 lei, acciza circa 2 lei mWh, deci în total aproximativ 42 de lei, de unde rezultă un preț total final de 206 lei/mWh, la care se adaugă TVA”, a afirmat Virgil Popescu, la Legile Puterii.
Sursa: Realitatea de Bucuresti