România are nevoie de o legislație prin care să fie încurajată producția de energie electrică prin folosirea energiei solare, transmite prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Dan Motreanu. Liberalul susține că amendamentul care prevede că prosumatorii trebuie să dețină și baterii de stocare a fost propus de grupul parlamentar PSD.

„România are nevoie de o legislație prin care să fie încurajată producția de energie electrică prin folosirea energiei solare. Obligația cetățenilor care și-au instalat panouri fotovoltaice și care furnizează energie sistemului național (prosumatori) de a investi suplimentar în capacități de stocare este menită să îi descurajeze pe cei interesați. Transferarea acestor cheltuieli doar asupra prosumatorilor este incorectă, președintele Klaus Iohannis cerând Parlamentului reexaminarea legii prin care prosumatorii sunt obligați să plătească pentru instalarea bateriilor de stocare.

Amendamentul care prevede că prosumatorii trebuie să dețină și baterii de stocare a fost propus de grupul parlamentar PSD la dezbaterile din Parlament asupra proiectului de lege”, a spus Motreanu, pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMINISTRUL BOLOȘ EXCLUDE ORICE FEL DE CREȘTERE DE TAXE SI IMPOZITE IN 2025: LA MF NU S-AU PURTAT NICIUN FEL DE DISCUŢII
Articolul următorCIUCĂ RĂSPUNDE ATACURILOR RUSEȘTI: NU CRED CĂ ESTE O AMENINȚARE REALISTĂ ȘI AR TREBUI SĂ NE PĂSTRĂM CALMUL