LIGIA DECA (PNL): AM EXTINS PROGRAMUL ”MASĂ SĂNĂTOASĂ” DE LA 350 LA PESTE 1.400 DE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT BENEFICIRAE LA NIVEL NAȚIONAL

LIGIA DECA (PNL): AM EXTINS PROGRAMUL ”MASĂ SĂNĂTOASĂ” DE LA 350 LA PESTE 1.400 DE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT BENEFICIRAE LA NIVEL NAȚIONAL
Ligia Deca anunță extinderea programului „Masă Sănătoasă”, prin care peste 660.000 de elevi vor primi o masă la școală
Ligia Deca anunță extinderea programului „Masă Sănătoasă”, prin care peste 660.000 de elevi vor primi o masă la școală.
„Am extins programul „Masă sănătoasă” de la 350 la peste 1.400 de unități de învățământ beneficiare la nivel național, ajungând astfel, împreună cu școlile din PNRAS, la peste 660.000 de elevi care primesc o masă la școală”, aunță Ligia Deca, ministra Educației.
Aceasta a precizat că în Vâlcea, de exemplu, aproape un sfert dintre elevi primesc o masă la școală.
„Ne propunem ca toți elevii din Vâlcea, peste 47.000, să beneficieze de această măsură.”
De asemenea, printre prioritățile Ligiei Deca se numără și majorarea bugetului pentru o masă la școală de la 15 lei/elev/zi la 25 de lei/elev/zi, pentru a garanta mese mai variate și echilibrate pentru toți elevii. Și, în același timp și colaborarea cu producători locali.
În acest fel, explică Deca, programul Ministerului Educației beneficiază de produse alimentare de calitate și proaspete, dar și producătorii locali și economia locală primesc un sprijin direct.
Amintim că proiectul Masă sănătoasă face parte din obiectivul mai larg al liberalilor de combatere a abandonului școlar. Lipsa posibilităților financiare determină familiile să retragă de la școală copiii, chiar și în clase mici. Asigurarea unei mese la școală este una dintre soluțiile care și-a dovedit eficiența în stoparea fenomenului renunțării la cursuri.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 17:12 - Liberalul Lucian Rusu: Dezbaterea bugetului trebuie să fie un exercițiu de responsabilitate, nu un spectacol politic
- 17:09 - Cristoiu, atac dur la Nicușor Dan: „Ignoră realitatea din România”
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
- 13:32 - Buget 2026. Război în coaliție pe banii pensionarilor: PNL spune că nu sunt fonduri, PSD insistă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











