Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a făcut o primă declarație, oficială, după atacul cu drone al Rusiei foarte aproape de granița României.
Întrebată dacă România este în vreun pericol, după ce Rusia a atacat porturi ucrainene de la Dunăre, aflate foarte aproape de teritoriul românesc, șefa MAE, Luminița Odobescu, a precizat că nu este cazul, în acest moment.
„Este foarte important să subliniez faptul că nu avem semnale la acest moment că există riscuri la adresa României. Evident, avem un conflict major în vecinătatea noastră și are implicații directe asupra întregii regiuni, dar România la acest moment beneficiază de garanții solide de securitate, ca membru al NATO și al Uniunii Europene”, a precizat Luminița Odobescu, la RFI România.
După Consiliul NATO-Ucraina de miercuri, 26 iulie, „aliații au condamnat ferm, împreună cu Ucraina, atât decizia unilaterală (a Rusiei de a ieși din acordul privind cerealele-n.r.), cât și atacurile recente ale Rusiei. Ceea ce vreau să subliniez este că inclusiv România în această reuniune a prezentat și a informat despre situația de securitate și a condamnat ferm atacurile Rusiei, iar NATO a decis să sporească vigilența și să suplimenteze măsurile de descurajare și de supraveghere în regiunea Mării Negre. Practic, vorbim aici de consolidarea măsurilor de supraveghere și de recunoaștere, inclusiv cele privind patrularea maritimă”, a adăugat ministrul Afacerilor Externe.
Precizările direct de la ministrul Afacerilor Externe vin la patru zile de la atacul cu drone din apropierea României, la granița cu Ucraina. O explozie puternică s-a produs în portul Reni de pe Dunăre în dimineața zilei de luni, 24 iulie. Bombardamentele rușilor au vizat porturile ucrainene Reni (peste Dunăre de Galați) și Izmail (în Deltă).
Rușii au atacat cu drone Shahed-136 în regiunea Odesa. Ținta dronelor a fost infrastructura portuară a Dunării. Trei drone au fost distruse de forțele de apărare antiaeriană ucrainean. Imaginile apărute pe rețelele sociale arată o serie de explozii în portul Reni, dar și sistemele antiaeriene care trag asupra ceea ce par a fi drone kamikaze.
Sursa: Realitatea Din PNL