Magistrala de metrou M5 din cartierul Drumul Taberei va fi inaugurată marți, 15 septembrie, a anunțat ministrul Transporturilor în ședința de guvern de luni.

„Domnule prim-ministru, vă informez că suntem pregătiți să dăm în trafic cu călători magistrala de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor, în cursul zile de mâine, 15 septembrie. După semnarea celor două procese verbale de recepție la terminarea lcurărilor, respectiv a punerea în funcțiune, pe 11 septmebrie, am anunțat că Metrorex va realiza o serie de activități adminustrative, astfel încât pe 15 septembrie magistrala M5 să poată fi dată în exploatare cu călători în condiții de siguranță și confort”, a declarat ministrul Lucian Bode, la debutul ședinței de Guvern. 

M5 Râul Doamnei – Eroilor 2, cu extensia la Valea Ialomiței și depou este prima magistrală de metrou din București construită de la zero după Revoluție.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentLotul Iernut – Chețani al Autostrăzii Transilvania va fi deschis circulației până pe 18 septembrie
Articolul următorComitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat HOTĂRÂREA 45 pentru prelungirea stării de alertă