Crin Antonescu, candidatul la alegerile prezidențiale al coaliției de guvernare PSD-PNL, UDMR și minorități, a declarat într-un interviu că în cazul în care va ajunge președintele României, acesta se va limita doar la un singur mandat, oferind argumente în acest sens.

În interviul publicat miercuri, Crin Antonescu a vorbit, între altele, despre candidatura la președinție, precum și despre relația sa cu președintele interimar Ilie Bolojan, spunând că o relație „excelentă”, „bazată pe încredere”.

Întrebat dacă va candida pentru un al doilea mandat, în situația în care va câștiga alegerile din mai, Antonescu a răspuns că „va rămâne un singur mandat”, dând trei motive pentru acest lucru.

 
 

„Unu la mână, pentru că am văzut cum toți ceilalți președinți ai României, cu excepția lui Emil Constantinescu, și-au afectat aproape jumătate din primul mandat în pregătirea celui de al doilea. În al doilea rând, eu cred că cine știe ce trebuie să facă are timp în 5 ani să facă lucruri esențiale.

Nu rezolvă tot, nu schimbă complet România, dar poate schimba un drum. Trei: am 65 de ani, dacă voi fi președinte voi avea 70 la final de mandat. Cred că e o vârstă la care un om și-a făcut parcursul și cred că în cinci ani vor fi destui oameni care să poată fi foarte buni președinți ai României”, a spus Crin Antonescu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentILIE BOLOJAN A CONVOCAT CSAT LA 30 APRILIE. PE ORDINEA DE ZI, PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PLANUL DE RĂSPUNS EUROPEAN ȘI PROIECTUL DE LEGE A APĂRĂRII NAȚIONALE
Articolul următorGABRIEL LIICEANU ÎL SUSȚINE PE BOLOJAN: ”SUNTEM PREA SĂRACI SĂ PIERDEM UN ASEMENEA OM POLITIC”