Ministrul Marcel Boloș a anunțat că Neptun Deep va avea certitudine din punct de vedere al regimului fiscal aplicabil și nu se va lovi de obstacole birocratice.

„Ne asigurăm că investițiile în Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, se vor desfășura fără probleme. Pentru că exista riscul să apară dificultăți de aplicare a TVA și a accizelor, cu consecințe negative asupra activităților de exploatare, am publicat astăzi o propunere de act normativ prin care să ne asigurăm că se va aplica un tratament unitar, atât din punct de vedere vamal cât și fiscal.

Așadar, Neptun Deep va avea certitudine din punct de vedere al regimului fiscal aplicabil și nu se va lovi de obstacole birocratice. OMV Petrom și Romgaz vor investi aici aproximativ 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Producția ar trebui să înceapă din 2027.

Rezervele din perimetrul Neptun Deep sunt estimate la circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pentru o perioadă de aproximativ 8-9 ani.

Este o nouă măsură prin care Ministerul Finanţelor susține această investiție, după ce în luna martie am creat cadrul pentru scutirea Romgaz de la plata dividendelor către stat, pentru a putea astfel să investească profiturile realizate în faza de dezvoltare a proiectului”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRaluca Turcan: Colaborarea în domeniul cultural între România și Republica Moldova este tot mai strânsă de la an la an
Articolul următorPreşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă: Miercuri, în coaliţia de guvernare, va fi dezbătută problema datei alegerilor prezidenţiale