Reformarea sistemului educațional și modernizarea infrastructurii din domeniu rămân priorități ale Partidului Național Liberal.

Cu ocazia începerii anului școlar, președintele PNL, Nicolae Ciuă, secretarul general al partidului, Lucian Bode, prim-vicepreședinții PNL și miniștri liberali au transmis elevilor și profesorilor mesaje de încurajare, gânduri bune și au reafirmat susținerea PNL pentru investiții în educație, îmbunătățirea condițiilor de învățământ și promovarea excelenței în rândul tinerilor:

,,Astăzi, la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj, am văzut un frumos proiect de învățământ dual care mă face încrezător în viitorul educațional al României. Cu o istorie de 10 ani și peste 15.000 de absolvenți, inclusiv în învățământul profesional clasic, în întreg județul Alba, acest proiect – care îmbină teoria cu practica și tradiția cu inovația – arată că, atunci când autoritățile locale și mediul de afaceri își unesc forțele, rezultatul final poate fi excepțional.

În această dimineață, am vizitat și centrul de practică al firmei Bosch, unde mi-a fost prezentat întregul proces al programului de pregătire în sistem dual profesional. Aici, elevii învață nu doar meserie, ci și despre libertatea de a-și alege propriul drum în viață, la final putând să opteze dacă își continuă studiile sau merg în câmpul muncii. Felicit pentru acest proiect cadrele didactice, compania Bosch, dar și autoritățile locale liberale: primar, președinte de CJ, care au înțeles importanța promovării învățământului dual.

I-am încurajat pe elevi să valorifice această oportunitate și să acumuleze cât mai multe cunoștințe, abilități și experiențe, pentru că România nu se poate dezvolta fără specialiști, fără oameni bine instruiți și tineri care știu o meserie. 

De asemenea, cadrele didactice merită tot respectul nostru pentru truda și rolul esențial în formarea noilor generații. Urez mult succes în noul an școlar tuturor elevilor și profesorilor din întreaga țară! Vă doresc să fiți tot mai buni în ceea ce faceți!”, Nicolae Ciucă, președintele PNL.

,,La început de an școlar, am fost alături de elevii, părinții și profesorii Colegiului Național Silvania din Zalău.

O instituție de învățământ de prestigiu cu care ne mândrim pentru calitatea actului educațional și pentru performanțele înregistrate în competiții naționale și internaționale.

Suntem cu toții responsabili de ce generații formăm, de aceea este important să conștientizăm rolul fiecăruia în derularea procesului educațional care devine, de la an la an, tot mai provocator.

Nu este nimeni singur în acest proiect esențial pentru viitorul României.

Împreună – comunitate, școală și autorități – avem obligația să ne implicăm cu toate forțele pentru atingerea obiectivului comun de a crește calitatea actului educațional și gradul de siguranță în școli.

Școala trebuie să rămână un spațiu dedicat învățării si aprofundării cunoștințelor dobândite. Doar împreună vom reuși să ne protejăm copiii și să facem din școală un spațiu sigur.

Totul pornește într-o societate de la educație, de la oamenii care cu dăruire produc schimbarea în bine în sistem, fiecare la el în scoală, la ora de curs, într-un parteneriat constructiv cu părinții și autoritățile.

De aceea, prioritatea pentru noi toți va fi, în continuare, accentul pe dezvoltare și modernizarea sistemului românesc de învățământ, dar şi pe valorizarea corpului profesoral.

Pentru că educația rămâne “cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea”.

Investițiile în educatie, în tânăra generaţie, sunt investiții în viitorul României!

Mult succes elevilor și profesorilor și un an școlar plin de rezultate excepționale!”, Lucian Bode, secretar general PNL.

Lucian Bode, secretar general PNL

 

,,<<Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara>>, spunea Spiru Haret, cel care a organizat învățământul românesc modern.

Elevii din satul Vlașin, comuna Schitu, au început astăzi școala într-o clădire modernizată. Am fost prezent la acest eveniment si am adus ghiozdane pentru toți elevii din clasele I-IV. Vorbim foarte des despre importanța educației, dar pentru aceasta este necesar ca și copiii din zona rurală să învețe în școli moderne și în proximitatea casei.

Mult succes elevilor și profesorilor care astăzi încep un nou an școlar! Pentru unii copii este momentul de neuitat în care pășesc pentru prima dată pe băncile școlii, în timp ce pentru majoritatea copiilor și adolescenților este momentul reîntoarcerii la școală, alături de colegi.

Sunt încrezător în valoarea generației de mâine și sunt ferm convins că dascălii știu cum să le îndrume pașii spre un viitor performant.

Le urez copiilor care încep școala succes la învățătură și să aibă parte de un an bun, care să îi ajute în traseul lor profesional.

Cadrelor didactice le urez succes în misiunea de formare a generaților de mâine.

Îl felicit pe primarul comunei Schitu, Ionel Pașol, pentru faptul că a reușit să atragă fonduri pentru modernizarea școlii din satul Vlașin.”, Dan Motreanu, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL.

,,Mult succes la școală tuturor copiilor din România și Diaspora! Răbdare și inspirație Învățătorilor și Profesorilor!”, Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL.

 

,,Mult succes, dragi elevi prahoveni, la începutul noului an școlar!

Elevii din satul Potigrafu, comuna Gorgota, au început noul an școlar în școală nouă. M-am bucurat să fiu astăzi, alături de copii, părinți, cadre didactice și de primarul Ionuț Nicolae Dumitru, la inaugurarea uneia dintre cele mai moderne școli din județul Prahova. Îl felicit pe domnul primar pentru lucrurile extraordinare pe care le face în Gorgota.

Împreună cu autoritățile publice locale, Consiliul Județean Prahova investește în educație, investește în viitor. Am construit școli noi, am reabilitat și modernizat unități de învățământ.

În prezent, avem în derulare un proiect prin care 86 de școli din județul nostru vor fi dotate cu echipamente digitale de ultimă generație, cu mobilier, cu materiale didactice și echipamente de specialitate. De noile dotări vor beneficia aproape 44.000 de elevi prahoveni.

De asemenea, construim, la Ploiești, unul dintre cele mai moderne campusuri de învățământ dual din țară.

Printr-un proiect al Consiliului Județean Prahova, peste 12.000 de elevi din mediul rural au primit deja tablete conectate la interne. Profesorii acestora beneficiază de laptopuri, calculatoare și tablete grafice pentru predare, iar 64 de școli din Prahova au fost dotate cu table interactive, videoproiectoare și ecrane de proiecție.

O atenție deosebită am acordat-o școlilor subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova – am finalizat construcția Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Ploiești și am început reabilitarea și modernizarea școlilor speciale de la Breaza și Filipeștii de Târg.

Am încredere că elevii din Prahova vor face performanță și ne vor face mândri de rezultatele lor. 

Încă o dată, mult succes, dragi elevi, în noul an școlar! Tot respectul pentru dascălii prahoveni dedicați și pentru părinții care fac sacrificii să le asigure copiilor un viitor cât mai bun!”, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte PNL și președintele CJ Prahova.

 

,,Siguranța în școală este o prioritate a MAI. Am instructat forțele noastre de aplicare a legii în ceea ce privește securitatea în școli și în jurul lor. Suntem și vom rămâne prezenți atât pe străzi, cât și în incinta școlilor, pentru a proteja drepturile și siguranța elevilor și a cadrelor didactice.

Înaintea începerii noului an școlar, pompierii au inspectat amănunțit școlile, pentru a semnala riscurile legate de incendii și a proteja elevii și profesorii.

Începutul noului an școlar marchează și lansarea unui program amplu de măsuri pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în școli, precum și pentru combaterea actelor de violență din școli. Am inițiat acest program în colaborare strânsă cu mai multe ministere, deoarece succesul său depinde de acțiunea coordonată a mai multor instituții.

Stimați elevi și profesori, vă doresc tuturor un an școlar plin de reușite, la capătul căruia să deveniți mai buni și mai performanți în ceea ce gândiți și ceea ce faceți!”, Cătălin Predoiu, vicepremier și ministrul liberal al Afacerilor Interne.

 

,,#ziuadeșcoală, cu cele mai mari emoții, mi-am petrecut-o, alături de Președintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Iohannis, la Școala Gimnazială Nr. 162, din Sectorul 1.

M-am aflat în mijlocul unei comunități frumoase care predă, zi de zi, lecția implicării în viața școlii.

Astăzi, copiii și profesorii din Școala Gimnazială Nr. 162 se bucură de terenuri multisport, de săli de clasă cu table smart și de acces la internet, de programe educative sau remediale, de inițiative multiple de educație nonformală.

Sunt puse, aici, în practică două obiective importante ale noilor legi ale educației: accesul egal la o educație de calitate și asigurarea cadrului necesar dezvoltării armonioase.

Acestea sunt, de altfel, și două dintre prioritățile mandatului meu, care se vor concretiza prin asigurarea unei mese la școală pentru un milion de elevi, prin creșterea accesului la creșe și la grădinițe, prin măsuri pentru reducerea violenței în mediul școlar și activități de prevenție.

Schimbarea în bine poate avea loc doar prin eforturi colective și printr-un parteneriat strâns între toți cei implicați în viața școlii. În educație, schimbarea stă în mâinile fiecărui profesor, ale fiecărui elev și ale fiecărui părinte.

Școala Gimnazială Nr. 162 este exemplul că implicarea și colaborarea sunt, dincolo de prevederi instituționale, motorul oricărei acțiuni, atunci când vorbim despre educație.

Felicitări, domnule director Dorin Stoican! Dumneavoastră și tuturor celor care faceți ca binele copiilor să fie mai presus de orice!”, Ligia Deca, ministra Educației.

Ligia Deca, ministra Educației

 

,,Emoția acestui început de an școlar este aparte. În primul rând pentru că sunt mama unui tânăr licean, dar și pentru că îmi sunt foarte vii în memorie anii mei de școală, profesorii și colegii de atunci. Sunt recunoscătoare școlii pentru valorile și reperele pe care mi le-a dat în viață.

Am ales să fiu alături de elevii Liceului de Arta din Sibiu pentru că mulți dintre ei vor deveni profesioniștii de mâine în domeniul culturii și am vrut să-i asigur de tot sprijinul meu pentru a-si atinge acest obiectiv, dacă și-l stabilesc. Cred în capacitatea tinerilor talentați de a potența spațiul cultural românesc, iar școala și comunitatea au un cuvânt esențial de spus pentru parcursul lor.

Dragi copii,

Ceea ce acumulați acum este și va rămâne mereu – indiferent de cum evoluează lumea din jur – adevărata voastră bogăție!

Vă doresc să porniți pe acest drum cu inima deschisă, să fiți inspirați și să profitați la maximum de toate oportunitățile!”, Raluca Turcan, ministra Culturii.

Raluca Turcan, ministra Culturii

 

,,Dragi copii,

Un nou an școlar începe și o nouă aventură a cunoașterii vă așteaptă! Vă încurajez să fiți curioși și să descoperiți lumea din jurul vostru! Vă îndemn să-i respectați pe cei care vă ghidează pașii în această aventură, pe profesorii voștri, și să fiți recunoscători părinților și bunicilor pentru suportul pe care vi-l dau necondiționat, permanent!”, Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării

,,Am pășit in noul an școlar învăluiți de mari emoții, dar hotărâți și cu încredere! Mult succes tuturor copiiilor!”, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

,,Astăzi, când sute de mii de elevi își deschid cărțile și își aprind curiozitatea pentru un nou an școlar, îmi amintesc de o poveste pe care am auzit-o odată. Un tânăr, dornic de cunoaștere, a întrebat un înțelept: “Ce este cel mai valoros pentru un elev?” Înțeleptul a răspuns: “Dreptul la educație și libertatea de a visa.”

2023-2024 nu este doar un alt an școlar. Este primul an în care se aplică noua Lege a învățământului superior, o lege care recunoaște acele drepturi fundamentale – oferindu-le elevilor mai mult acces la resurse educaționale, drepturi noi la bursă și la transport. Vreau să îi mulțumesc colegei mele, Ligia Deca, ministrul educației, pentru efortul de a aduce aceste schimbări esențiale pentru elevii noștri. Într-un timp atât de scurt, Ligia a reușit să adopte două legi istorice pentru România, îndeplinind astfel un jalon crucial din PNRR.

Ca fost ministru al cercetării, inovării și digitalizării, am avut onoarea de a crea programul de burse și granturi ”Henri Coandă”. Aceste burse sunt dedicate elevilor strălucitori ai României care, cu pasiune pentru robotică, biotehnologie, chimie sau fizică, doresc să inoveze și să schimbe lumea în care trăim.

Am avut norocul de a studia în instituții de renume mondial precum Harvard și Stanford. Am învățat valoarea finanțării corespunzătoare și ce înseamnă performanța în educație. În România, voi continua să sprijin și să promovez aceste valori în învățământul preuniversitar. Nu trebuie neglijată nici lupta pentru accesul la educație, astel încât niciun copil al acestei țări să nu aleagă munca în locul școlii.

Și nu în ultimul rând, în calitate de fondator al celei mai mari organizații reprezentative a studenților români din străinătate, vreau să transmit un mesaj tuturor elevilor și studenților: vă încurajez să vă uniți, să vă faceți vocea auzită și să luptați pentru o educație mai bună în România. Voi fi alături de voi mereu în această călătorie.

Hai să începem acest nou an școlar cu speranță și cu ambiție. Împreună, elevi, părinți, profesori și decidenți putem construi România Viitorului pentru toți elevii României.”, Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei

 

,,Dragi elevi,

Este o zi în care îmbrățișați emoții și întrebări diferite fiecare dintre voi, în care simțul curiozității și al anticipației vă învăluie mai puternic decât de obicei. O zi în care sunteți îndemnați la responsabilitate pentru viitor.

Într-adevăr, educația este un parteneriat în care mai mulți sunt responsabili pentru succesul vostru.

Este vorba despre responsabilitatea profesorilor de a vă da curaj, de a vă inspira și de a vă stârni curiozitatea.

Despre responsabilitatea părinților și bunicilor să se asigure că sunteți pe drumul cel bun, să vă susțină și să vă încurajeze la fiecare pas.

Foarte important, despre responsabilitatea Guvernului, să se asigure că vă pune la dispoziție toate oportunitățile de care aveți nevoie. Să înțeleagă faptul că un sistem educațional puternic este cheia succesului țării și să investească.

Să investească în profesori, în școli moderne, în tehnologie de vârf și în programe educaționale inovatoare pentru a vă ajuta să atingeți potențialul maxim.

Apoi, la sfârșitul zilei, pentru ca toate acestea să conteze, interveniți voi. Fiecare dintre voi are ceva la care e bun. Fiecare dintre voi are ceva de oferit. Trebuie doar să descoperiți asta.

Educația nu este despre note sau examene. Este despre a învăța să gândiți critic, să vă exprimați ideile liber și să vă întrebați mereu “de ce”.

Să aveți încredere în abilitățile voastre și să vă păstrați curiozitatea vie. În fiecare zi, deschideți uși către o lume a posibilităților nelimitate, pe care doar voi v-o puteți oferi.”, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAlina Gorghiu: discuții cu comisarul european pentru justiție, Didider Reynders
Articolul următorMinistrul Adrian Veștea: Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 331 de mil. lei pentru 71 de teatre, opere și filarmonici din 47 de localități