Ministerul Justiției a lansat un ghid esențial pentru victimele și martorii violenței sexuale.

Ministerul Justiției a publicat recent un ghid privind sesizarea faptelor de violență și hărțuire sexuală, destinat oferirii unor informații esențiale persoanelor care au fost victime sau martori ai unor astfel de fapte. Documentul vine în sprijinul celor care se confruntă cu comportamente abuzive, oferind îndrumări clare despre cum să reacționeze, cum să formuleze o plângere și ce drepturi legale au în astfel de situații.

Ghidul se adresează persoanelor care au suferit un abuz, fie că este vorba de hărțuire sexuală la locul de muncă sau în instituții de învățământ, ori martorilor unor astfel de fapte. Ghidul detaliază infracțiunile care se încadrează în categoria violenței și hărțuirii sexuale, conform Codului Penal. Acestea includ violul, agresiunea sexuală, hărțuirea sexuală, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și violarea vieții private.

De asemenea, ghidul subliniază că violența sexuală nu este limitată la un anumit gen sau tip de relație, putând apărea atât între persoane de sex opus, cât și între persoane de același sex. Un aspect esențial al ghidului îl reprezintă explicațiile detaliate despre modalitățile de formulare a unei sesizări. Aceasta poate fi realizată în scris, verbal sau prin mijloace electronice, cu condiția atașării unei semnături electronice.

Ghidul oferă și un model de plângere penală, care poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Justiției, aflându-se alături de celelalte broșuri și informații utile pentru victimele infracțiunilor de orice fel.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentROMÂNIA, BAZĂ DE INSTRUIRE PENTRU MILITARII UCRAINENI: PREȘEDINTELE IOHANNIS CERE APROBAREA PARLAMENTULUI
Articolul următorALINA GORGHIU: FUGARII VOR ACOPERI CHELTUIELILE DE ADUCERE ÎN ȚARĂ