Proba unităţii şi a solidarităţii am dat-o cu toţii în acest ultim an şi ea încă nu s-a încheiat, a scris ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, pe pagina de Facebook, cu prilejul marcării Zilei Europei.
“Sunt convins că vom depăşi cu bine această perioadă dificilă pentru că ne îndreptăm spre finalul efortului comun de gestionare a crizei şi putem privi cu optimism spre viitor. În condiţiile în care lumea se confruntă cu provocări multiple, trebuie să ne unim forţele pentru a risipi temerile şi a crea oportunităţi, pentru a da încredere cetăţenilor că direcţia este una bună, orientată spre redresare economică şi asigurarea unui climat de siguranţă şi stabilitate”, declară Lucian Bode.
El mai spune că independenţa României a fost dobândită prin curajul şi spiritul de sacrificiu al românilor, într-un context internaţional complex, prin inteligenţa şi devotamentul unor lideri politici ai momentului care au avut viziunea unei Românii ce avea să îşi găsească locul cuvenit între statele europene.
“Ziua Europei este sărbătoarea unităţii unui continent divizat mult timp şi care graţie maturităţii şi înţelepciunii unor lideri vizionari şi-a ales calea dezvoltării şi modernizării pe baza principiilor şi valorilor comune. Ziua de 9 Mai este mai presus de toate o invitaţie pentru noi toţi să ne redescoperim unitatea şi forţa interioară pentru a continua modernizarea României şi pentru a valorifica acele oportunităţi care creează stabilitate şi prosperitate pentru întreaga societate”, a mai afirmat ministrul Lucian Bode.
Sursa: Realitatea Din PNL