Ministrul Economiei anunță fonduri europene de un miliard euro pentru persoane fizice autorizate şi microîntreprinderi

Ministrul Economiei anunță fonduri europene de un miliard euro pentru persoane fizice autorizate şi microîntreprinderi
Ministerul Economiei a anunţat că joi a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă 130/2020 care prevede acordarea unor ajutoare, din fonduri europene, în valoare totală de un miliard de euro, către persoanele fizice autorizate, microîntreprinderi şi firme mici şi mijlocii, informează news.ro.

„1 miliard de euro pentru relansarea economiei! OUG 130, prin care se vor acorda ajutoare din fonduri europene în valoare totală de 1 miliard de euro persoanelor fizice autorizate, microîntreprinderilor şi firmelor mici şi mijlocii, a fost publicată în Monitorul oficial nr. 705 din 06.08.2020, partea I”, arată o postare făcută joi pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, conform news.ro.Sursa citată explică principalele prevederi ale actului normativ.„Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei COVID-19 cuprinde şi anexele cu codurile CAEN eligibile pentru fiecare categorie de sprijin, precum şi punctajul pentru proiectele prin care se vor acorda granturile destinate IMM-urilor, de până la 200.000 de euro pentru investiţii”, conchid reprezentanţii Ministerului Economiei, în postarea pe reţeaua de socializare.
Citește și:
- 17:08 - Legăturile lui Sebastian Ghiță cu industria jocurilor de noroc: presiuni prin interpuși la administrația locală din București
- 17:04 - Emil Hurezeanu: Nicușor Dan are o lentoare în comunicarea cu românii. Lumea intră într-o etapă periculoasă
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
- 12:49 - Coaliția, pe un butoi de pulbere: PSD amenință cu anticipate, liberalii decid sâmbătă dacă ies de la guvernare
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News