MINISTRUL EDUCAȚIEI NU EXCLUDE MAJORARI SALARIALE PENTRU DASCALI ”ÎN FUNCȚIE DE CUM VA MERGE ECONOMIA SPRE MIJLOCUL ANULUI”

MINISTRUL EDUCAȚIEI NU EXCLUDE MAJORARI SALARIALE PENTRU DASCALI ”ÎN FUNCȚIE DE CUM VA MERGE ECONOMIA SPRE MIJLOCUL ANULUI”
Ministrul Educației nu exclude o posibilă majorare a salariilor din sistemul de Învățământ. Daniel David precizează că nu se pune problema unor indexări la început de an, ci că e nevoie de răbdare și o analiză a modului în care evoluează economia.

În funcție de cum va merge economia spre mijlocul anului, premierul știe că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educație, spune ministrul Educației, Daniel David, întrebat dacă salariile profesorilor vor fi majorate.
„Premierul, la întâlnirea cu partenerii de dialog social, a spus foarte clar că și după discuția pe care am avut-o și eu în coaliție și cu premierul, în care și eu am spus că la încheierea grevei, au fost niște promisiuni făcute profesorilor. Sigur, o parte din acele promisiuni, o parte a fost onorată iar premierul a spus că în funcție de cum va merge economia spre mijlocul anului, el știe că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educație. Iar reprezentanții sindicatorilor au participat la întâlnirea respectivă și pot să confirm acest lucru”, spune ministrul Educației, Daniel David.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 18:49 - Scandal în Coaliție pe împărțirea banilor din buget: dispute intense pentru fondurile Primăriei Capitalei
- 17:52 - Senatorul liberal Lucian Rusu: "România nu își permite instabilitate politică"
- 17:44 - Ilie Bolojan, pe făraș. Sorin Grindeanu susține că sunt „foarte multe motive” pentru demiterea premierului
- 12:01 - Grindeanu cere audieri de urgență în Parlament. Oana Țoiu și consulul din Dubai, sub lupa Comisiei de Politică Externă a Parlamentului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News