„România este mai aproape ca niciodată de integrarea deplină în Spațiul Schengen.”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, după Reuniunea Ministerială a Forumului Salzburg, organizată la Sofia de Președinția bulgară.
„Este foarte important pasul făcut anul trecut cu frontierele aeriene și maritime, în perspectiva integrării depline în Schengen. În același timp, trebuie să fim pregătiți să aplicăm toate procedurile codurilor Schengen și după momentul integrării cu frontiera terestră, după ce se va lua decizia, inclusiv să exercităm controale la frontieră când situația o va impune. Continuăm să acționăm diplomatic, ofensiv și constructiv, pentru a valorifica aceste argumente și a genera o decizie pozitivă cât mai curând posibil. Lucrăm foarte bine cu colegii bulgari, sârbi, unguri și austrieci pe programele bilaterale.”, a spus ministrul liberal al Afacerilor Interne.
Acesta subliniază că a organizat o cooperare intensă și strânsă între polițiile de frontieră și cele judiciare, cu rezultate notabile:
”Vom continua să destructurăm rețelele de traficanți de migranți. Rezultatele statistice ale ultimelor 12 luni sunt foarte bune. Migrația ilegală a scăzut în România cu peste 75% față de anul precedent. Avem două argumente puternice pentru „Land Schengen” în 2024: performanța în combaterea migrației ilegale și aplicarea impecabilă a procedurilor „Air and Maritime Schengen.”
Așadar, cu o reducere de peste 75% a migrației ilegale în România în ultimele 12 luni și aplicarea eficientă a procedurilor Schengen pentru frontierele aeriene și maritime, România este mai aproape ca niciodată de integrarea deplină. România îndeplinește condițiile tehnice, lucru subliniat cu fiecare ocazie de oficialii de la București și dovedit cu date statistice inclusiv de ministrul Predoiu.
Sursa: Realitatea Din PNL